Răspunsul Arhivelor Naționale la petiția privind accesul la documente și câteva comentarii

La petiția privind accesul la documentele istorice deținute de Arhivele Naționale ale României (ANR), această instituție ne-a răspuns în data de 24 iunie 2022.

Răspunsul ANR este integral mai jos.

Continue reading

Nu vrem portocale! Sau despre criza de la Arhivele Naționale

Arhivele Naționale ale României (ANR) pun la cale opriprea accesului cercetătorilor și cetățenilor la documentele istorice pe care le dețin. Pretextul este că sunt documente „clasificate ”. Au fost, adică, clasificate de creatorii lor, indiferent cine sunt acești creatori (precum CC al PCR) sau în ce an au fost documentele respective create și clasificate (în 1952, de exemplu). Decizia, anunțată la 26 mai 2022, a fost luată de conducerea ANR în urma unui raport secret al unui serviciu la fel de secret din Ministerul Afacerilor Interne, minister sub tutela căruia se află ANR din 1951.

Peste 1600 de cetațeni am semnat o scrisoare deschisa de protest, în care situația este explicată pe larg. Am trimis apoi scrisoarea și lista de semnături la parlament si diferite comisii parlamentare, la guvern și MAI, la administrația prezidențială și, mai presus de toate, la Arhivele Naționale. Am primit răspunsuri fie în sensul că problema semnalată nu e de competența entității respective, fie în sensul că instituția în cauză a trimis mai departe scrisoarea noastră. Mai departe, adică la ANR. De la ANR, nici un răspuns, încă.

Continue reading

Cenaclul Flacăra. Despre o controversă istoriografică și nu numai…

Recenzie: Alexandru Mamina, Cenaclul Flacăra. Istorie, cultură, politică, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2020

La editura Cetatea de Scaun din Târgoviște, a apărut recent un volum dedicat Cenaclului Flacăra. Semnat de istoricul Alexandru Mamina și purtând titlul Cenaclul Flacăra. Istorie, cultură, politică, volumul a primit și recenzii pozitive, dar și critici aprinse. În unele medii online, critica a depășit uneori limitele decenței și a luat forma unor atacuri vulgare la adresa autorului, comentatorii recunoscând însă candid că n-au citit de fapt cartea.

Lăsând deoparte cronicile pozitive, în versiunile negative și în comentariile online s-a spus despre autor că este un „diletant profesional” – vasăzică, nu are pregătirea necesară ca să se pronunțe asupra subiectului. Unii au afirmat că este prea bătrân ca să poată aborda tema „corect”, că aparține „generației vechi”, fiind deci corupt de propaganda și ideologia comunistă. Alții i-au reproșat că este prea tânăr și, prin urmare, n-a cunoscut realitatea atroce a comunismului – și cum poate cineva, oare, să analizeze o perioadă istorică pe care n-a trăit-o sau pe care a cunoscut-o prea puțin?! S-a mai spus că autorul susține și justifică regimul criminal al lui Nicolae Ceaușescu, că îl lăudă pe Adrian Păunescu și Cenaclul Flacăra, comunismul național și naționalismul ceaușist. Despre carte s-a zis că este „foarte slabă”, că „nu se poate înțelege ce a vrut autorul să spună”, că prea multe pagini ale volumului sunt dedicate unui tabel și unor transcrieri de poezii, cântece și interviuri cu foști membri ai cenaclului, în vreme ce numărul paginilor dedicate analizei ar fi, prin comparație, prea puține. Așadar, autorul a fost ridiculizat că a numărat cântece și poezii de către unii care i-au numărat la rândul lor paginile. Continue reading

Nicio dispută în „Trecuturi în dispută”. Sau despre un titlu înșelător

Recenzie: Eleonora-Maria Popa, „Trecuturi în dispută. Regimul comunist din România în literatura istorică din perioada 1990-2015”, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2020, 307 pagini.

Sub semnătura Eleonorei-Mariei Popa, la editura Argonaut din Cluj-Napoca, a apărut recent volumul „Trecuturi în dispută. Regimul comunist din România în literatura istorică din perioada 1990-2015”. Lucrarea are la bază teza de doctorat susținută de autoare în anul 2018 la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia.

Supratitlul („Trecuturi în dispută”) sugerează că lucrarea ar fi legată de disputele din istoriografia dedicată regimului comunist, că ar exista „trecuturi” pe care autorii le dispută. Subtitlul („Regimul comunist din România în literatura istorică din perioada 1990-2015”) sugerează că obiectul studiului este „literatura istorică”, adică literatura de specialitate, științifică, specifică domeniului științific istorie, publicată între 1990 și 2015, pe tema „regimului comunist”.  Am fi îndreptățiți, așadar, să ne așteptăm la o carte despre controversele istoriografice privitoare la regimul comunist din România. Din păcate, așa cum se poate vedea cu ușurință încă de la primele pagini, conținutul nu justifică nicicum titlul incitant. Continue reading

Intelectualii în slujba lui Ceaușescu. Sau despre „nefericitul amestec dintre știință și politică”

Recenzie: Cosmin Popa, Intelectualii lui Ceaușescu și Academia de Științe Sociale și Politice (1970-1989), Litera, București, 2018, 352 p.

Problema rolului intelectualului în societate a fost dintotdeauna complicată. Pentru unii, intelectualul este persoana care deține, prin educație și instrucție, cunoaștere într-un anumit domeniu științific și care, prin activitatea sa, fie menține domeniul la nivelul existent, fie contribuie la dezvoltarea acestuia. Pentru alții, pe lângă cunoașterea propriului domeniu științific, intelectualul trebuie să posede cultură și virtuți morale precum cinste, onestitate, altrusim, respect pentru adevăr, pentru muncă și pentru semeni, trebuie să fie un exemplu pentru societate și să-și asume datoria morală de a educa masele. Continue reading

Romania si pericolul sovietic – O carte

La editura Humanitas a apărut recent  în format electronic Pericolul sovietic: Perceptii si relații româno-sovietice în România postbelica.

Având în centrul său perioada de început a anilor ’60, când politica României faţă de Uniunea Sovietică a suferit o anumită transformare, această lucrare tratează două întrebări fundamentale: de ce s-a produs și în ce a constat această schimbare.  Istoriografia domeniului descrie acest proces cu termeni precum „detaşare de Moscova”, „distanţare”, „dizidenţă”, „strategie de securitate”, „independență”, „autonomie”, „linie independentă” sau „linie autonomă” şi se concentrează – dintr-o perspectivă obiectivistă – asupra condiţiilor externe care au permis schimbarea.  Construind un cadru teoretic original, acest studiu deschide noi perspective de cercetare (analizare, explicare și interpretare) a relațiilor dintre București și Moscova, dar și a rolului pe care îl pot avea convingerile și percepțiile liderilor în materie de politică externă, în general. Lucrarea poate fi, totodată, un punct de plecare în explicarea relaţiei neobişnuite care există astăzi între România şi Federaţia Rusă.

Despre carte am vorbit puțin aici cu Mircea Stanescu.

 

Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină

Recenzie: Andrei Răzvan Voinea, Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină. Parcelările Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine – București (1908-1948), Editura Studio Zona, București, 2018, 256 de pagini

copertaLa sfârștul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, lumea occidentală își punea întrebarea cum să rezolve problema îmbunătățirii condițiilor de locuire pentru muncitori.  Atrași de orașele care ofereau locuri de muncă în diferite fabrici și ateliere, muncitorii și familiile acestora s-au văzut forțați să locuiască și să traiască în condiții improprii, insalubre și supraaglomerate, ceea ce, alături de munca în condiții la fel de grele, de lefurile mizerabile și de alimentația precară, a dus la numeroase îmbolnăviri și decese. Amenințarea tuberculozei, mai cu seama, a făcut ca problema condițiilor de locuire pentru muncitori să devină o chestiune de sănătate publică. În statele occidentale, au fost contemplate două soluții: ridicarea de locuințe individuale – a caselor unifamiliale – și, respectiv, construirea de locuințe colective – a clădirilor de apartamente. Prima variantă s-a impus relativ repede, considerându-se că în acest fel se asigura creșterea standardului de locuire pentru muncitori, în vreme ce despre blocuri se credea că sunt neigienice, scumpe și nepotrivite vieții de familie. Astfel, la începutul secolului al XX-lea, în materie de urbanism, în Europa Occidentală și în SUA, predominau deja principiile orașului-grădină, principii desprinse din ideile socialiste și utopice ale secolului anterior.

Confruntată cu problema mizeriei în care muncitorii bucureșteni trăiau și temându-se de amploarea pe care turberculoza o lua în rândul acestei populații, elitele din România se aplecau și ele asupra soluției orașului-gradină. În iunie 1910, lua ființă așa-numita Societate Comunală pentru Locuințe Ieftine (în original, Eftine), care până la desființarea sa, în 1948, a construit aproximativ 4.000 de locuințe care au adăpostit peste 16.000 de oameni. Istoria acestei Societăți este prezentată în volumul pe care ni-l propune Andrei Răzvan Voinea – Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină. Parcelările Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine – București (1908-1948). Contextul în care societatea a luat ființă, scopul acesteia, rezultatele activității sale, dar și cauzele eșecului înregistrat sunt probleme analizate de acest studiu. Lucrarea este publicată de Asociația Studio Zona în condiții grafice excelente, cuprinzând și numeroase fotografii, planuri, hărți sau schițe.  Continue reading

Recenzie: Documentele reeducării, editor Mircea Stănescu, editura Vicovia, Bacău, 2013-2018

Documentele reeducării, editor Mircea Stănescu, editura Vicovia, Bacău, volumul I – 2013, volumul II – 2018

În domeniul istoriei detenției comuniste românești, în care subsumăm și înfiorătoarea „reeducare” de tip Pitești, Mircea Stănescu este, în opinia mea, cea mai autorizată voce și cel mai important specialist contemporan. Bazându-și studiile pe minuțioase și îndelungi cercetări în arhivele Securității, ale CNSAS sau ale Partidului Comunist Român, pe zeci și zeci de interviuri și discuții cu foști deținuți politici, dar și pe memoriile acestora, Mircea Stănescu a putut propune literaturii istorice contemporane o interpretare originală și convingătoare. Și, poate înainte de orice, a făcut (și face) cu mijloacele sale dreptate deținuților politici, cei cărora, în numele binelui social comun, statul român comunist, prin uneltele sale trecătoare, le-a provocat suferințe pe care noi nu ni le putem poate reprezenta în adevărata lor monstruozitate, chiar dacă citim și ascultăm despre ele.  Continue reading

Despre „topul” universităților românești ,,vizibile internațional”, varianta tehnocrată

Preluând un „raport” realizat de „un grup de experți de înalt nivel” al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice și publicat la 15 noiembrie 2016, HotNews.ro scrie că

20 de universități românești, toate de stat, au reușit în 2016 să treacă un prag minimal al vizibilității în clasamentele internaționale ale universităților bazate dominant pe criterii/indicatori academici. 5  dintre acestea intră în categoria Universități românești cu potențial de excelență, vizibile și cu impact internațional, relevă Exercițiul Național de Metaranking Universitar – 2016. Cele 5 universități sunt, în ordinea din clasament: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea Politehnică din București, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și Universitatea de Vest din Timișoara. La ora actuală, în mediul academic românesc sunt active 92 de universități, dintre care 4 în fază de lichidare.

Continue reading

OIPOSDRU MEN ne-a dat dreptate: În mai 2014, a fost un simulacru de concurs la Academia Română

După un an şi jumătate, OIPOSDRU MEN ne-a dat dreptate: în mai 2014 Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii (ICCV), Academia Română, a organizat un simulacru de concurs. ICCV a simulat organizarea unei competiţii pentru selectarea grupului ţintă  în proiectul POSDRU „Pluri și interdisciplinaritate în programe doctorale și post-doctorale” ( ID 141086).

Răspunsul final primit azi, 27 noiembrie 2015, de la OIPOSDRU MEN, este disponibil aici. Continue reading