Neoliberalismul și criza educației în România. Sau despre „școala-tarabă” și despre dispariția statului-națiune

Mircea Platon, „Deșcolarizarea României. Scopurile, cârtițele și arhitecții reformei învățământului românesc”, editura Ideea Europeană, București, 2020, 462 p.

Uneori mi se pare că românii urăsc România. Alteori am impresia că situația este mult mai rea, că nu ura, ci disprețul caracterizează relația lor cu propria țară și cu concetățenii. Țării îi zic „Românica”, o batjocoresc, o ocăresc, o iau în zeflemea. Oamenilor le zic „popor vegetal”,  caracterizat de „puturoșenia abisală a sufletului românesc”, o „mămăligă românească incapabilă să explodeze”, cu „profil psihologic feminin”, în stare doar „să-și țină capul plecat”. Nici în sufletul, nici în mintea lor nu încape îndoială că țară mai rea și popor mai infam nu există. Cea mai banală întâmplare, cea mai comună experiență de viață, cea mai simplă dezamagire le confirmă această presupusă stare de fapt și le (re)legitimează convingerile și generalizările că „așa e în România” (corupție, mizerie, prostie, incultură, lipsă de civilitate etc.), spre deosebire de alte „țări civilizate” în care e altminteri, adică exact pe dos, și că așa sunt românii (corupți, nespălați, needucați, necivilizați, știrbi, puturoși, habotnici etc.), spre deosebire de restul lumii, unde toți sunt niște minunați. Sunt gunoaie pe stradă? E iarba netunsă în parc? A smuls furtuna un copac din rădăcini? E un polițist corupt? Au câștigat alegerile unii cu care ei nu sunt de acord? Și-a plagiat cineva teza de doctorat? Au așteptat prea mult autobuzul? Nu le-a zâmbit funcționarul de la ghișeu? Cea mai prozaică chestiune le confirmă cât de răi și proști sunt românii și cum au ei „țara pe care o merită”, i.e. la fel de proastă și de rea. Sigur, „așa sunt românii” și „ așa e România” , cu excepția celor care emit asemenea „judecăți de valoare”, ei fiind, firește, și civilizați, și educați, și harnici, și spălați pe dinți, ei nemeritând deci țara pe care o au. Mi se pare, așadar, că unicul lucru care ne mai unește pe noi ca națiune este, dacă nu ura, atunci disprețul față de propria noastră țară și față de semenii noștri români. Continue reading

Cenaclul Flacăra. Despre o controversă istoriografică și nu numai…

Recenzie: Alexandru Mamina, Cenaclul Flacăra. Istorie, cultură, politică, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2020

La editura Cetatea de Scaun din Târgoviște, a apărut recent un volum dedicat Cenaclului Flacăra. Semnat de istoricul Alexandru Mamina și purtând titlul Cenaclul Flacăra. Istorie, cultură, politică, volumul a primit și recenzii pozitive, dar și critici aprinse. În unele medii online, critica a depășit uneori limitele decenței și a luat forma unor atacuri vulgare la adresa autorului, comentatorii recunoscând însă candid că n-au citit de fapt cartea.

Lăsând deoparte cronicile pozitive, în versiunile negative și în comentariile online s-a spus despre autor că este un „diletant profesional” – vasăzică, nu are pregătirea necesară ca să se pronunțe asupra subiectului. Unii au afirmat că este prea bătrân ca să poată aborda tema „corect”, că aparține „generației vechi”, fiind deci corupt de propaganda și ideologia comunistă. Alții i-au reproșat că este prea tânăr și, prin urmare, n-a cunoscut realitatea atroce a comunismului – și cum poate cineva, oare, să analizeze o perioadă istorică pe care n-a trăit-o sau pe care a cunoscut-o prea puțin?! S-a mai spus că autorul susține și justifică regimul criminal al lui Nicolae Ceaușescu, că îl lăudă pe Adrian Păunescu și Cenaclul Flacăra, comunismul național și naționalismul ceaușist. Despre carte s-a zis că este „foarte slabă”, că „nu se poate înțelege ce a vrut autorul să spună”, că prea multe pagini ale volumului sunt dedicate unui tabel și unor transcrieri de poezii, cântece și interviuri cu foști membri ai cenaclului, în vreme ce numărul paginilor dedicate analizei ar fi, prin comparație, prea puține. Așadar, autorul a fost ridiculizat că a numărat cântece și poezii de către unii care i-au numărat la rândul lor paginile. Continue reading

The European socialist countries’ strategy of engagement with the West and the European Economic Community in the long 1970s

In September 2020, Routledge published  European Socialist Regimes’ Fateful Engagement with the West, National Strategies in the Long 1970s, edited by Angela Romano and Federico Romero.

This edited volume analyses European socialist countries’ strategy of engagement with the West and the European Economic Community in the long 1970s. Continue reading

Breaking the CMEA hold: Romania in search of a ‘strategy’ towards the European Economic Community, 1958–1974

I have 50 free online copies of my article to share with you. Thank you!

https://www.tandfonline.com/eprint/VTUYZPJ3AA6MRFTKGNKH/full?target=10.1080/13507486.2019.1694492

Breaking the CMEA hold: Romania in search of a ‘strategy’ towards the European Economic Community, 1958–1974 in European Review of History: Revue européenne d’histoire,  Online December 2019, DOI: 10.1080/13507486.2019.1694492, Volume 27, 2020, Issue 4, pp. 494-526.

This article analyses Cold War Romania’s conceptualization of its relations with the European Economic Community (EEC) and its struggle to influence the policy of the Council for Mutual Economic Assistance (CMEA) towards the EEC in a way compatible with Bucharest’s interests. Addressing a significant historiographical gap, in a sense, this study investigates the origins of Romania–EU relations. Multi-archival in approach, it argues that the period between 1969 and 1974 represents the formative years of Romania–EEC relations. Exploring the political rationale behind Romania’s attitude towards the Common Market, the article finds that the country’s ‘strategy’ in this respect had three main characteristics: it was pragmatic, active and, to some point, adaptive; drawing heavily from Romania’s previous position, it took shape in the early 1970s; and, although it seemed to focus on the commercial aspects of relations, it reflected a far more complex interaction between the two political and social systems than previously acknowledged.

Nicio dispută în „Trecuturi în dispută”. Sau despre un titlu înșelător

Recenzie: Eleonora-Maria Popa, „Trecuturi în dispută. Regimul comunist din România în literatura istorică din perioada 1990-2015”, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2020, 307 pagini.

Sub semnătura Eleonorei-Mariei Popa, la editura Argonaut din Cluj-Napoca, a apărut recent volumul „Trecuturi în dispută. Regimul comunist din România în literatura istorică din perioada 1990-2015”. Lucrarea are la bază teza de doctorat susținută de autoare în anul 2018 la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia.

Supratitlul („Trecuturi în dispută”) sugerează că lucrarea ar fi legată de disputele din istoriografia dedicată regimului comunist, că ar exista „trecuturi” pe care autorii le dispută. Subtitlul („Regimul comunist din România în literatura istorică din perioada 1990-2015”) sugerează că obiectul studiului este „literatura istorică”, adică literatura de specialitate, științifică, specifică domeniului științific istorie, publicată între 1990 și 2015, pe tema „regimului comunist”.  Am fi îndreptățiți, așadar, să ne așteptăm la o carte despre controversele istoriografice privitoare la regimul comunist din România. Din păcate, așa cum se poate vedea cu ușurință încă de la primele pagini, conținutul nu justifică nicicum titlul incitant. Continue reading

Despre criza din educație

Am scris pentru Observator Cultural un material despre Criza din sistemul educațional și despre rezultatele obținute de elevi la evaluările naționale standardizate.

Se discută iar despre rezultatele, în general, slabe obținute de elevii claselor a VIII-a la Evaluările Naționale. Și se discută încă o dată despre diferențele majore dintre rural și urban. Testele PISA, rezultatele de la examenul de Bacalaureat, simulările pentru clasele a VII-a sau a XI-a, Evaluările Naționale aplicate claselor a II-a, a IV-a, a VI-a sînt, de regulă, tot atîtea prilejuri să observăm aceleași și aceleași probleme: note mici și foarte mici,  absenteism, abandon, dezastrul din școlile de la țară.

Continue reading…

Intelectualii în slujba lui Ceaușescu. Sau despre „nefericitul amestec dintre știință și politică”

Recenzie: Cosmin Popa, Intelectualii lui Ceaușescu și Academia de Științe Sociale și Politice (1970-1989), Litera, București, 2018, 352 p.

Problema rolului intelectualului în societate a fost dintotdeauna complicată. Pentru unii, intelectualul este persoana care deține, prin educație și instrucție, cunoaștere într-un anumit domeniu științific și care, prin activitatea sa, fie menține domeniul la nivelul existent, fie contribuie la dezvoltarea acestuia. Pentru alții, pe lângă cunoașterea propriului domeniu științific, intelectualul trebuie să posede cultură și virtuți morale precum cinste, onestitate, altrusim, respect pentru adevăr, pentru muncă și pentru semeni, trebuie să fie un exemplu pentru societate și să-și asume datoria morală de a educa masele. Continue reading

Opoziția din interior. România și politicile CAER față de CEE, 1957-1989, volumul 1

Opoziția din interior. România și politicile CAER față de CEE (1957-1989), vol. 1, Cetatea de Scaun, Târgoviste, 2019, 336 de pagini, ISBN: 9786065374584.

Această lucrare investighează modul în care România a blocat încercările Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER) de a formula și adopta o poziție comună față de Comunitatea Economică Europeană (CEE sau Piața Comună), o problemă în general ignorată de bogata literatură de specialitate dedicată activității României în CAER.

Explorând atât situații de opoziție, cât și situații de non-opoziție, volumul pune sub semnul întrebării teza generală a distanțării de Moscova, teză care nu poate explica de ce opoziția României față de CAER și față de Pactul de la Varșovia s-a manifestat doar uneori. Se propune astfel o nouă paradigmă interpretativă, capabilă să explice alegerile de politică externă ale României postbelice, în general.

De sub mască. Daniil Harms – Omul și Autorul

Camelia Dinu, Cazul Daniil Harms. Supraviețuirea avangardei ruse, Tracus Arte, București, 2019, 478 p.

Una dintre cele mai mari catastrofe traversate vreodată de istoria omenirii a fost asediul asupra orașului Leningrad, între 8 septembrie 1941 și 27 ianuarie 1944.  Cele 1127 de zile de confruntări militare și 872 de încercuire și izolare s-au încheiat cu moartea a peste 1,6 milioane de sovietici (după unele estimări chiar 2 milioane), între care aproximativ 800 de mii de civili, adică 40% din populația de dinainte de război a orașului. Cei mai mulți au murit de foame și de frig. Încă din primele zile ale asediului, atacurile aeriene au distrus rezervele de alimente ale orașului, ceea ce a dus la o foamete cumplită, care singură a luat aproximativ un milion de vieți.[1]

Între aceste sute de mii de morți, s-a aflat și un obscur autor rus, cvasinecunoscut în acel moment, dar așezat de posteritate în rândul marilor scriitori ruși și universali: Daniil Harms. Redescoperit începând cu anii 1990, Harms a fost tradus în engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, polonă, cehă, suedeză, neogreacă, sârbă, bulgară, chineză, ivrit, dar și română. Iar recent (iulie 2019), editura Tracus Arte din București ne-a propus, sub semnătura Cameliei Dinu, o monografie dedicată acestui complex autor și personaj: Cazul Daniil Harms. Supraviețuirea avangardei ruse. Lucrarea se înscrie într-o serie de preocupări românești și străine de (re)descoperire, (re)interpretare și (re)încadrare a acestui autor în literatura rusă și universală. Continue reading

Identitatea națională, Uniunea Europeană și eroarea terțului exclus. Gânduri de lectură

Recenzie: Vasile I. Schipor, Calendare și almanahuri românești din Bucovina (1811-1918).  Contribuția lor la propășirea cultural-națională a românilor bucovineni, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, 2016, 794 p.

Început ca un proiect eminamente economic, care țintea spre o piața economică unică, Uniunea Europeană (UE) s-a îndepărtat atât de mult de scopul inițial, încât astăzi se visează stat federal cu o armată comună. Oficial, UE este o uniune de state suverane. Practic însă suveranitatea națională aproape că nu există și sunt voci care se întreabă dacă nu cumva federalizarea s-a realizat deja. UE are astăzi steag, imn, o zi (a Europei), o politică de apărare comună, o politică externă și de securitate comună, președinți cu puteri și influență incredibile (ai Comisiei, Consiliului, Parlamentului). UE a încercat la un moment dat chiar adoptarea unei constituții unice. Legislația UE precede legislația națională și există chiar o Curte de Justiție care se asigură că statele membre nu ies din rând. Deciziile se iau cu vot majoritar, foarte puține fiind domeniile unde votul unanim este încă acceptat și necesar, precum politica externă și de securitate unică. Spre exemplu, în cel mai bun caz, 15 membri ai Consiliului UE, reprezentând 65% din populația uniunii, pot lua decizii obligatorii pentru toate statele membre, iar dacă un membru al Parlamentul European dorește să ridice o problemă politică, acestuia i se acordă cel mult un minut pentru a se exprima. Continue reading