Răspunsul Arhivelor Naționale la petiția privind accesul la documente și câteva comentarii

La petiția privind accesul la documentele istorice deținute de Arhivele Naționale ale României (ANR), această instituție ne-a răspuns în data de 24 iunie 2022.

Răspunsul ANR este integral mai jos.

Download

În problema privind oprirea accesului la documentele istorice, ANR au comunicat, complet pe lângă subiect, între altele, că:

• Soluționează anual cca 54.000 de cereri privind dreptul la proprietate, pensii, acte de stare civilă etc.;
• Au „restaurat, consolidat și modernizat” sediul central și sălile de studiu;
• Au încheiat parteneriate cu instituții variate (ONG-uri, universități etc.).

La subiect, ANR au scris că:

• Decizia administrivă din 26 mai privind „verificarea prealabilă a unităților arhivistice solicitate la sala de studiu și reținerea de la accesul publicului a documentelor ce conțin marcaje de securitate” s-a luat „ca urmare a recomandărilor (s.n.) Direcției Generale de Protecție Internă”;
• Decizia respectivă „este una temporară, până la adoptarea unui act normativ care să reglementeze această situație”;
• Între 26 mai (data deciziei) și 24 iunie (data răspunsului), „ponderea dosarelor reținute de la cercetare întrucât conțin documente cu marcaje de securitate a reprezentat 5,7% din totalul unităților arhivistice solicitate pentru cercetare”;
• „Prevederile HG nr. 585/2002 privind standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, precum și cele ale Legii 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate se referă la accesul la documentele istorice care conțin marcaje de securitate și modalitatea de declasificare a acestora”;
• Arhivele Naționale au elaborat și promovat un proiect de HG „privind declasificarea informațiilor cuprinse în documentele de nivel secret de serviciu, secret și strict secret” – fără strict secret de importanță deosebită, deci! – „emise anterior datei de 31 decembrie 1989, aflate în dopozitele proprii”.    

Comentarii și întrebări:

• Așadar, DGPI „a recomandat”, adică nu a impus, nu a obligat. Deci, dacă ANR aveau puțină tărie de caracter, ar fi putut să nu creeze această criză fără precedent.
• Din 100 de dosare, în medie 6 sunt reținute de la cercetare. Asta înseamnă că din 1.000 de dosare sunt reținute 60, iar din 10.000 de dosare sunt reținute 600. Potrivit website-ului ANR, numai până în 2007!, și numai Biroul Arhive Contemporane (BAC) prelucrase circa 53.000 de dosare (însemnând 1.000 de metri liniari). Dacă aplicăm procentul din răspunsului ANR (5,7%), rezultă că doar pentru această bază de 53.000 de dosare (1.000 de metri liniari) sunt reținute de la cercetare 3021 de dosare. Cu alte cuvinte, la fiecare 1.000 de metri liniari de arhivă, sunt reținute 3021 de dosare de la cercetare. Același website arată că numai BAC gestionează aproximativ 5000 de metri liniari de documente. Astfel, un calcul simplu demonstrează că peste 15.000 de dosare de la BAC vor fi reținute de la cercetare. Dacă extindem baza de calcul la toată cantitatea de documente deținute de ANR, cifrele sunt cu adevărat monstruoase! Potrivit unui raport al ANR din 2014, în depozitele proprii ale instituției se găseau la acel moment 330.000 de metri liniari de documente. Asta ar însemna că peste 996.000 de dosare sunt reținute de la cercetare. Adică peste 996.000 de buletine de cerere depuse de cercetători se vor întoarce la sala de studiu fără dosar, cu simpla mențiune „secret”. Când ne uităm la problemă din această perspectivă, 5,7% nu mai pare deloc puțin, nu?         
• ANR confirmă senin că accesul la documentele istorice din depozitele proprii se face nu în baza Legii Arhivelor nr. 16/1996, ci în baza HG nr. 585/2002 privind standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România și în baza Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate. Așadar, un raport NATO clasificat ieri are exact același statut ca un document emis în Primul Război Mondial sau emis de Cancelaria lui Gheorghiu-Dej. Întrebarea: Oare, până când se pot aplica retroactiv aceste acte normative, HG 585/2002 și Legea 182/2002? Până la Adam și Eva? Nu se rușinează oare DGPI de ridicolul situației în care l-au pus Arhivele Naționale?
• Precizarea din răspunsul primit, privind HG-ul pregătit de ANR pentru „declasificarea informațiilor cuprinse în documentele de nivel secret de serviciu, secret și strict secret emise anterior datei de 31 decembrie 1989, aflate în dopozitele proprii”, este o manipulare demnă de vremuri mai rele, dar nu de o instituție care se declară adepta riguroasă a „bunelor practici și normative europene în domeniu”. Așa cum s-a spus de nenumărate ori în spațiul public, HG-ul pregătit de ANR stipulează (pare-se) declasificarea în bloc până în anul 1972 și numai declasificarea „compromiselor” până în 1989. „Compromisele” sunt documentelor clasificate care au fost date anterior în cercetare. Spun „se pare”, pentru că ANR aleg să NU comunice deschis și transparent și ne lasă să ne bazăm pe zvonuri și deducții.           
• Cât privește caracterul vremelnic al deciziei din 26 mai, știm și noi foarte bine că – așa cum o spunea odată Ceaușescu însuși, potrivit unui document nesecret deținut de ANR – „câteodată, ce e provizoriu rămâne definitiv”[1]. De altfel, însuși răspunsul ANR justifică această neîncredere, căci el ne arată cât de vechi și fără substanță sunt încercările anterioare ale ANR de a rezolva problema și cât de inutile s-au dovedit ele a fi. Mai întâi, ANR dau exemple despre cum NU au rezolvat situația „clasificatelor”, exemple referitoare la proiectele din 2015 și 2019 ale legii arhivelor sau la praful în ochi privind declasificarea „unor” decrete ale Consiliului de Stat (pentru perioada 1956-1989), a „unor” hotărâri ale Consiliului de Miniștri (1952-1974), a  „unor” decrete prezidențiale (1974-1989). Apoi, tot ANR scriu senin, dacă nu chiar hâtru, că „pe aceleași coordonate se înscrie și actuala inițiativă de declasificare a informațiilor cuprinse în documentele de nivel secret de serviciu, secret și strict secret, emise anterior datei de 31 decembrie 1989, aflate în dopozitele proprii”. „Aceleași coordonate” care, de fapt, nu au rezolvat nimic, căci, dacă ar fi rezolvat, azi am fi avut alte subiecte de discuție, nu?  

În problema privind distrugerea documentelor de arhivă, în răspunsul lor, ANR au scris la fel de mucalit că:

• „Administrarea, supravegherea și protecția documentelor din Fondul Arhivistic Național reprezintă coordonatele majore pe care sunt axate atribuțiile și activitatea Arhivelor Naționale”;
• „În ultimii ani, ca urmare a verificărilor întreprinse, reprezentanții Arhivelor Naționale au aplicat 754 de avertismente, 335 de contravenții și au fost întocmite 17 sesizări penale, în legătură cu documentele de arhivă”. ANR spun că fac în medie 1500 de controale pe an, în această materie;
• „Distrugerea și degradarea” documentelor din Fondul Arhivistic Național „constituie infracțiune prevăzută în Codul Penal” și „fiecare cetățean care deține informații sigure și concrete despre derularea unor astfel de acțiuni are obligația de a întreprinde măsurile necesare pentru sesizarea și aducerea lor la cunoștința organismelor abilitate”.

Comentarii și întrebări:

• Dacă „administrarea, supravegherea și protecția documentelor din Fondul Arhivistic Național reprezintă coordonatele majore pe care sunt axate atribuțiile și activitatea Arhivelor Naționale” și dacă numai „în ultimii ani” ANR au aplicat un total de 754 de avertismente, 335 de contravenții și au făcut 17 sesizări penale, rezultă că, de fapt, ANR nu și-au îndeplinit atribuțiile, nu?  Sau „administrarea, supravegherea și protecția documentelor” înseamnă doar să faci controale, adică să te prefaci că-ți faci datoria și să dai vina pe alții?
• Nu știm ce înseamnă „ultimii ani” de mai sus, ANR fiind iar intenționat obscure! Pardon, am vrut să zic adepte ale „bunelor practici și normative europene în domeniu”. Care ani? Câți ani? Nu știm cui s-au aplicat avertismentele, contravențiile, împotriva cui s-au întocmit sesizările penale. Nu știm care au fost consecințele acestor măsuri. Nu știm care este diferența dintre abaterea (?) care duce la avertisment și cea care duce la contravenție sau sesizare penală.
• Vor Arhivele Naționale să sugereze că „fiecare cetățean” e vinovat, dar ANR nu au nicio vină pentru situația distrugerilor de documente? Din răspuns, rezultă că tocmai ANR sunt cele care dețin „informații sigure și concrete” despre distrugerile de documente. Pe de altă parte, cetățenii au sesizat ANR, incluziv prin petiție publică, să se ocupe de problemă. ANR ce fac? Se autofelicită pentru cât de minunate sunt măsurile pe care le-au aplicat, dar nu vor să ne comunice și nouă transparent ce au făcut, cu adevărat, ca să PREVINĂ dezastrul actual și ce fac acum ca să-l OPREASCĂ – și, mai ales, cu ce REZULTATE.      

Concluzii:

• ANR ne-au oferit un răspuns vag, hâtru, înșelător, numai fum în ochi și se așteaptă, probabil, să ne ducem după multiplele sale fente, ba să-i și mulțumim.
• ANR și mulți alții dau vina pe Ministerul Afacerilor Interne și pe DGPI. Din punctul meu de vedere, este fals. ANR s-au dovedit complet incapabile și nedoritoare să rezvolve nimic. ANR au datoria să explice MAI și DGPI care este situația, de fapt, și să propună soluții reale, nu soluții de tipul „ne facem că lucrăm” și mai „promovăm” un proiect pe lângă restul de „n” proiecte la care ne uitam de 20 de ani cel puțin, fără vreun rezultat);
• ANR au pretenția că sunt o instituție europeană, competentă, democratică, numai și numai expertiză, cu sediul renovat, cu săli de studiu moderne etc. Fals! Pe mine ca cercetător nu mă încălzește, în fond, cu nimic că se rotesc salile de studiu după soare, dacă n-am acces la documente. Mai satisfăcută sunt la prăpădita de sală de studiu de la Arhivele Diplomatice ale Ministerului de Externe, unde abia încap 6 cercetători, unde personalul este suprasolicitat, dar unde un director nou a rezolvat simplu, repede și fără tevatură problema accesului la documente.
• ANR sunt „Arhivele Naționale ale României”, autoritatea supremă în materie, nimeni și minic nu pot și nu trebuie să le devanseze în această privință. Fals! Arhivele Naționale sunt o instituție retrogradă, incapabilă deocamdată să recunoască deschis că are probleme și care sunt problemele astea. Încă o dată:  din punctul de vedere al accesului (cel care contează), ANR nu ajung azi nici măcar la genunchiul broaștei, în vreme ce Arhivele Diplomatice MAE, în ciuda tututor dificultăților cu care se confruntă, sunt foarte departe. Nu există oare la ANR și la MAI niciun fel de mândrie  instituțională și niciun fel de jenă în legătură cu această situație?
• ANR nu vor să rezolve problema. Ele doar o amănă și ascund gunoiul sub preș, gunoi pentru care ele nu au nicio vină, firește! Cum este clar că de la ANR nu mai există speranță, îndrăznesc să nădăjduiesc că se va activa totuși cineva la MAI, care să rezolve situația. Soluția este simplă și se poate împrumuta de la Arhivele Diplomatice MAE, așa cum am mai zis.  

Despre ultima fentă, care tot crește în intensitate și aderenți, menită să îngroape definitiv subiectul, adică despre ideea că numai scoaterea ANR din subordinea MAI va rezolva problema „clasificatelor” și a accesului la documente, voi scrie cu altă ocazie.        

---

[1] Stenograma primirii de către tovarășul Nicolae Ceaușescu, președintele Consiliului de Stat al RS România, a domnului Constantin Drăgan, vicepreședinte al Federației Internaționale de Marketing, 21 august 1971, ANIC, CC al PCR, Relații externe, Dosar 66/1971, 2-21.

Advertisement