Răspunsul Arhivelor Naționale la petiția privind accesul la documente și câteva comentarii

La petiția privind accesul la documentele istorice deținute de Arhivele Naționale ale României (ANR), această instituție ne-a răspuns în data de 24 iunie 2022.

Răspunsul ANR este integral mai jos.

Continue reading

Nu vrem portocale! Sau despre criza de la Arhivele Naționale

Arhivele Naționale ale României (ANR) pun la cale opriprea accesului cercetătorilor și cetățenilor la documentele istorice pe care le dețin. Pretextul este că sunt documente „clasificate ”. Au fost, adică, clasificate de creatorii lor, indiferent cine sunt acești creatori (precum CC al PCR) sau în ce an au fost documentele respective create și clasificate (în 1952, de exemplu). Decizia, anunțată la 26 mai 2022, a fost luată de conducerea ANR în urma unui raport secret al unui serviciu la fel de secret din Ministerul Afacerilor Interne, minister sub tutela căruia se află ANR din 1951.

Peste 1600 de cetațeni am semnat o scrisoare deschisa de protest, în care situația este explicată pe larg. Am trimis apoi scrisoarea și lista de semnături la parlament si diferite comisii parlamentare, la guvern și MAI, la administrația prezidențială și, mai presus de toate, la Arhivele Naționale. Am primit răspunsuri fie în sensul că problema semnalată nu e de competența entității respective, fie în sensul că instituția în cauză a trimis mai departe scrisoarea noastră. Mai departe, adică la ANR. De la ANR, nici un răspuns, încă.

Continue reading

Se încearcă intens oprirea accesului la arhivele istorice ale comunismului. Se va reuși?

În primele articole publicate pe acest blog, acum foarte mulți ani, mă plângeam de accesul limitat și discriminatoriu la documentele istorice deținute de Arhivele Naționale ale României (ANR). De atunci, situația la ANR s-a îmbunătățit considerabil — sigur, mai e mult până departe, dar noi, cei care știm cum era cândva, nu puteam fi decât relativ mulțumiți, cred.  Între timp, a început un asalt straniu asupra arhivelor din toată țara și, sub pretextul „respectării măsurilor cu privire la protecția informațiilor clasificate”, se încearcă oprirea sine die a accesului cetățenilor la arhivele istorice ale comunismului (și nu numai). Spun sine die, căci noile dispoziții zic că, înainte de a fi adusă la sala de studiu, fiecare pagină de dosar trebuie verificată din punctul de vedere al „conținutului” și, dacă acest „conținut” nu va fi satisfăctor, dosarul nu mai ajunge la cercetător vreodată… De aceea, m-am alăturat unui protest colectiv împotriva limitării accesului cercetătorilor și cetățenilor la documentele istorice din Arhivele Naționale.  Toată istoria este explicată aici. Cine vrea să semneze protestul o poate face aici.