Criza „clasificatelor” de la Arhivele Naționale: Casa arde și baba nu-și găsește pieptenii

Observator cultural nr. 1137 (30 noiembrie – 6 decembrie 2022) a publicat la rubrica „Dosar” o serie de patru articole despre criza documentelor istorice așa-zis clasificate deținute de Arhivele Naționale ale României (ANR), astfel:

• „Arhivele Naționale ieri și azi”, autor Cristian Vasile;
• „Acceptăm să se declasifice, dar să nu se schimbe nimic!”, autor Dumitru Lăcătușu;
• „Secretele lor sunt secretele noastre”, autor Iulia Popovici;
• „Reactivarea cooperativei Ochiul și timpanul”, autor Mihai Burcea.

Cu aceeași ocazie, se nota că „Observator cultural va continua să acorde spațiu de reflecție deschiderii arhivelor”. Până atunci și pe scurt, istoria acestui caz poate fi rezumată astfel:

În mai 2022, la presiunea Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), ANR au oprit accesul cercetătorilor la toate documentele istorice cu marcaj de clasificare („secret de serviciu”, „secret”, „scrict secret”, „strict secret de importanță deosebită”), indiferent de perioada când s-a făcut clasificarea respectivă și indiferent de creatorul documentului. Aceasta a dus la situații aberante, în care documente cercetate anterior sunt acum retrase de la sala de studiu a ANR sau în care materiale clasificate de Ion Antonescu sau de Gheorghe Gheorghiu-Dej rămân pe veci sub cheie. Despre toate acestea s-a scris și s-a vorbit foarte mult în ultimele șapte luni, în toate registrele posibile.

În mai-iunie 2022, o scrisoare deschisă de protest a fost semnată (online) de peste 1600 de cetățeni. Pe lângă limitarea accesului la documentele de arhivă, scrisoarea semnala și alte probleme poate chiar mai grave, precum distrugerea unor documente din fondul arhivistic național și nepredarea lor către ANR. Eu am înaintat apoi petiția, cu toate semnăturile anexate, Secretariatului General al Guvernului, Parlamentului României, Ministerului Afacerilor Interne, care au remis-o spre soluționare Arhivelor Naționale. ANR au răspuns în scris că măsura „referitoare la verificarea prealabilă a unităților solicitate la sala de studiu și reținerea de la accesul publicului a documentelor ce conțin marcaje de securitate ca urmare a recomandărilor Direcției Generale de Protecție Internă (…) este una temporară, până la adoptarea unui nou act normativ care să reglementeze această situație”. Astfel, la presiunea cetățenilor, MAI a început pregătirea unei Hotărâri de Guvern (HG) care să rezolve problema „clasificatelor” de la ANR. Pe 7 noiembrie 2022, la sediul MAI a avut loc o ședință la care au fost  invitați cercetători, istorici, arhiviști (nu știm după ce criterii s-au făcut invitațiile, dar știm sigur că ele au fost adresate nominal persoanelor, iar nu instituțiilor) pentru prezentarea proiectului de HG. Astfel, cei mai mulți participanți nu cunoșteau conținutul proiectului, pe care l-au primit abia la plecare (după cum au povestit unii dintre ei apoi). Proiectul respectiv propune declasificarea doar a unor documente clasificate create până în anul 1972 și a documentelor „compromise” (adică cercetate anterior) create până în anul 1989. Proiectul de HG (cu nota de fundamentare aferentă) a fost publicat de Dumitru Lăcătușu pe platforma constributors.ro.  

Firesc, nemulțumirea a fost unanimă. Mulți au sărit iar ca arși, cu alte petiții, alte strângeri de semnături, alte luări de poziții în presă. Numai că etapa petițiilor și a protestelor cam trecuse. Ea își atinsese scopul, forțând MAI să acționeze și, mai ales, să accepte un oarecare dialog, fie el și formal.

Ajungem astfel la cele patru materiale dedicate acestei teme în Observator cultural nr. 1137. Articolele respective au multe merite, dar au și mari neajunsuri. Au meritul că țin subiectul viu (chiar dacă abia mai suflă), că dau exemple concrete de materiale clasificate, că încearcă să propună soluții. Au neajunsul că fărâmițează problema până ce nu mai vedem pădurea de copaci, că propun soluții inaplicabile într-un viitor prea apropiat (precum o nouă lege a arhivelor sau scoaterea ANR de sub tutela MAI), că se ocupă mai mult de cauzele îndepărtate ale acestei crize, că plătesc polițe politice și caută mai degrabă scandal, iar nu o rezolvare concretă, aplicabilă imediat.

În opinia mea, s-a dus vremea petițiilor și a venit timpul să discutăm concret despre soluții imediate. Fie amendăm proiectul de HG pregătit de MAI, fie insistăm cu declasificarea în bloc, după modelul Hotărârii de Guvern care a declasificat în 2019 documentele istorice deținute de Arhivele Ministerului Afacerilor Externe (AMAE).

Așa cum am mai spus-o, pentru noi prima problemă este cea a accesului la documentul istoric, iar ea se poate rezolva imediat, cu puțină voință politică, după modelul Hotărârii de Guvern nr. 33/2019 de la Arhivele Ministerului Afacerilor Externe. HG 33/2019 declasifică în bloc, până în 1989 inclusiv, documente clasificate deținute de AMAE, indiferent de creator. HG 33/2019 spune așa:

„Articolul 1: Se aprobă declasificarea documentelor elaborate anterior datei de 31 decembrie 1989 de persoane juridice de drept public sau privat și aflate în fondul arhivistic al Ministerului Afacerilor Externe.

Articolul 2: Consultarea documentelor care conțin informațiile declasificate prevăzute la art. 1 se realizează în conformitate cu prevederile art. 28 și 30, precum și ale anexei nr. 6 la Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată.

Articolul 3: În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Afacerilor Externe va publica lista persoanelor juridice de drept public sau privat care au elaborat documentele declasificate potrivit art. 1.”

S-a spus că soluția oferită de HG 33/2019 nu este aplicabilă în cazul ANR, pentru că Arhivele Naționale, spre deosebire de Ministerul Afacerilor Externe, nu sunt creatori de documente și pentru că AMAE ar fi declasificat doar documente de la creatori care azi nu mai există (cum ar fi CC al PCR). Într-unul din cele patru articole publicate de Observator cultural nr. 1137, autorul scrie următorul lucru, pe care îl considerăm fals:

„Modelul avansat cu obstinație în spațiul public a fost cel al HG-urilor inițiate de Ministerul Afacerilor Externe pentru declasificarea documentelor existente în arhiva acestui minister pînă în anul 1990. Un astfel de model nu are cum funcționa pentru o instituție precum Arhivele Naționale, întrucît ANR nu sînt, în primul rînd, creatori de documente, așa cum este MAE, ci deținători. De asemenea, o eventuală HG ar oferi doar iluzia că rezolvă actualul impas, lucru total eronat.”

Autorul greșește în mai multe privințe. În primul rând, confundă Ministerul Afacerilor Externe (MAE) cu Arhiva Ministerului Afacerilor Externe (AMAE). Nici AMAE, nici ANR nu sunt deținători de documente create de ele însele, ci deținători de documente de la alți creatori, inclusiv de la creatorul MAE. În al doilea rând, potrivit anexei sale, HG 33/2019 declasifică documente deținute de AMAE, dar create de 344 de instituții de drept public și privat (excluzând MAE), inclusiv entități juridice care încă mai există, precum Banca Națională a României.

În al treilea rând, trece sub tăcere faptul că în cazul declasificărilor de la AMAE avem de-a face cu două Hotărâri de Guvern. Pe lângă HG 33/2019, mai există și HG 1201/2012, aceasta din urmă fiind cea care a declasificat documentele create de MAE. La secțiunea „Motivul emiterii actului normativ”, Nota de fundamentare pentru HG 1201/2012 spune o chestiune de foarte mare bun-simț, care nu văd de ce nu ar fi valabilă și în cazul documentelor clasificate de la ANR, create fie de MAE, fie de alți creatori, și anume:

„Ministerul Afacerilor Externe (Centrala şi Serviciul extern) a elaborat, pe parcursul timpului, un volum foarte mare de documente care constituie fondul arhivistic al MAE, parte integrantă a Fondului Arhivistic Naţional al României. Majoritatea documentelor arhivate sunt clasificate, potrivit prevederilor legislative specifice perioadei respective şi au o importanţă istorică deosebită cu relevanţă în domeniul politicii externe a României. Analiza categoriilor de informaţii cuprinse în documentele clasificate elaborate anterior anului 1990 a evidenţiat faptul că acestea, în marea lor majoritate, şi-au pierdut caracterul clasificat devenind informaţii cu caracter eminamente istoric, diseminarea publică a acestora nefiind de natură a afecta securitatea naţională, apărarea ţării, ordinea publică ori interesele persoanelor de drept public sau privat. Transformările profunde petrecute în ultimii ani la nivelul întregii societăţi, necesitatea promovării intereselor naţionale şi alinierii României la noile cerinţe şi standarde europene în materie arhivistică impun evaluarea reglementărilor în domeniul legislaţiei cu privire la clasificarea documentelor anterior anului 2002”.

Anul 2002 este punct de referință în HG 1201/2012 pentru același motiv care a generat criza actuală de la ANR. În 2002 au intrat în vigoare Legea 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate și HG 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, acte normative invocate în 2022 de DGPI pentru a opri accesul cercetătorilor la documentele istorice deținute de ANR. De altfel, HG 33/2019 și HG 1201/2012 care declasifică documentele istorice de la AMAE au fost date tot ca răspuns la Legea 182/2002 și la HG 585/2002. Dacă în cazul ANR, DGPI este cea care a susținut că ANR încalcă standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate permițând accesul cercetătorilor la documentele istorice, în cazul AMAE, problema a fost „semnalată” de Serviciul Român de Informații (SRI). Potrivit Notei de fundamentare pentru HG 33/2019,

„În cadrul acţiunilor de control, efectuate de către SRI cu privire la modul în care sunt implementate măsurile referitoare la protecţia informaţiilor clasificate în Ministerul Afacerilor Externe (MAE), a fost semnalat, sistematic şi consemnat în Documentul  constatator, faptul că MAE nu a implementat prevederile art.18 din Hotărârea Guvernului nr. 585 din 13 iunie 2002 pentru aprobarea standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, care stipulează că: «(1) În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, deţinătorii de informaţii secrete de stat şi secrete de serviciu, stabilite astfel potrivit Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 19 din 14 ianuarie 1972, vor prezenta persoanelor sau autorităţilor publice împuternicite să atribuie niveluri de secretizare propuneri privind încadrarea acestor informaţii în noi clase şi niveluri de secretizare, după caz. (2) Până la stabilirea noilor niveluri de secretizare, informaţiile secrete de stat şi secrete de serviciu menţionate la alin. (1) îşi păstrează nivelul şi termenul de secretizare şi vor fi protejate potrivit prezentelor standarde»”.

Nota de fundamentare pentru HG 33/2019 este limpede de lumina zilei, dar, pentru că albul nu e alb și negrul nu e negru, redăm mai jos fragmente din această Notă:     

• „Lipsa unor reglementări exprese privind obligativitatea încadrării în noi clase şi niveluri de secretizare a informaţiilor din clasa secret de stat, emise de instituţiile şi autorităţile din cadrul administraţiei publice până în anul 1972, face ca termenele maxime de păstrare, prevăzute la art.12, aln(2) din Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, să poată fi luate în considerare doar orientativ, caz în care pentru un volum destul de mare al documentelor care fac obiectul acestui interval de timp termenul de clasificare legal a expirat”;

  „Prevederile HCM nr. 19/1972 nu pot acţiona în trecut în sensul aplicării acestora asupra informaţiilor create anterior anului 1972, drept consecinţă acestea vor fi gestionate conform marcajelor aplicate”;

  „Până la intrarea în vigoare, în anul 2002, a legislaţiei actuale privind protecţia informaţiilor clasificate, accesul la fondurile arhivistice create până în anul 1972 era liber în baza şi în conformitate cu art.20 alin.2 şi anexa nr.6 din Legea Arhivelor republicată. Pe cale de consecinţă, până în anul 2002, foarte multe documente au fost consultate şi/sau solicitate sub formă de fotocopii de cercetători români sau străini, iar o serie de informaţii au fost deja publicate”;

  „În urma analizei efectuate în cadrul MAE s-a ajuns la următoarele concluzii: a) datele şi informaţiile clasificate, elaborate anterior datei de 31.12.1989 de persoane juridice de drept public sau privat şi aflate în fondul arhivistic al Ministerului Afacerilor Externe pot fi declasificate, întrucât dezvăluirea acestora nu mai poate prejudicia siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică ori interesele persoanelor de drept public sau privat emitente; b) documentele care conţin informaţii declasificate şi se află în fondul arhivistic MAE urmează să fie gestionate în conformitate cu prevederile art. 20, ale art.22 şi ale anexei nr.6 din Legea nr.16/1996 a Arhivelor Naţionale, precum şi ale art.12 din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările şi completările ulterioare.”

• „În sprijinul propunerii de declasificare, menţinere sau trecere a documentelor şi informaţiilor din clasa secret de stat în clasa secret de serviciu stau următoarele argumente: a) până la intrarea în vigoare, în anul 2002, a legislaţiei care reglementează domeniul protecţiei informaţiilor clasificate, accesul publicului la fondul arhivistic creat până în anul 1972 se realiza în baza art. 20 alin. (2) din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996 şi, pe cale de consecinţă, foarte multe documente au fost consultate şi/sau solicitate sub formă de copie de către cercetători români sau străini, o serie de informaţii au fost diseminate în spaţiul public, ceea ce a condus la compromiterea acestora; b) necesitatea valorificării potenţialului real al arhivei istorice a Ministerului Afacerilor Externe şi a continuării colaborării cu Institutul Diplomatic Român, în vederea editării Colecţiei Naţionale de Documente Diplomatice Româneşti.

• Menţinerea clasificării pentru o serie de documente de interes istoric din perioada 1945-1989 va crea, în continuare, întârzieri şi dificultăţi în asigurarea suportului documentar necesar cercetării ştiinţifice pentru realizarea acestui proiect; c) diminuarea riscului de securitate prin scăderea numărului de documente clasificate aflate în arhiva MAE, ceea ce conduce la micşorarea posibilităţii de vulnerabilizare a instituţiei.”

Toate argumentele și raționamentele MAE au fost în 2019 acceptate. Să concluzionăm oare că DGPI este mai puternică decât SRI?

Astfel, pe baza HG 1201/2012 și a HG 33/2019, în ultimii patru ani cercetătorii au avut acces liber la documentele istorice deținute de AMAE, create până la data de 31 decembrie 1989, indiferent de nivelul de clasificare și indiferent de creator. Foarte mulți insistă însă că HG-urile de la AMAE nu pot funcționa ca exemplu pentru a lămuri criza de la ANR. Sigur că această soluție nu va rezolva toate problemele, nu ne va da acces la documente create la începutul anilor 1990 și nu va limpezi problema distrugerii unor documente din fondul arhivistic național – ca să dăm doar două exemple. Dar ne va da acces la documentele istorice până la 31 decembrie 1989, ceea ce este infinit mai mult decât avem acum.

Prin comparație, proiectul de HG avansat de MAI pe 7 noiembrie propune formal declasificarea, dar „respectând standardele impuse de legislația în domeniu”, adică Legea 182/2002, HG 585/2002 și… HCM 19/1972. În plus, nota de fundamentare a proiectului nepus în dezbatere publică de MAI spune că nu este necesară „informarea societății civile cu privire la elaborarea proiectului de hotărâre”, întrucât actul „are caracter individual, context în care apreciem că nu impune aplicarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică”.  Să fie într-adevăr această Hotărâre de Guvern un act administrativ cu caracter individual? Adică se aplică ea unor persoane determinate? Sau este vorba de un act administrativ cu caracter normativ, care presupune reguli generale, impersonale, aplicabile unui număr nedefinit de subiecți? Cred că răspunsul este clar pentru toată lumea, mai puțin pentru autorii și semnatarii acestei grozăvii.      

În acest moment, accesul cercetătorului la documentele deținute de AMAE este neîngrădit, în vreme ce accesul la documentele deținute de ANR este complet blocat pentru documentele așa-zis clasificate și foarte mult îngreunat pentru documentele neclasificate, care ajung la sala de studiu doar după verificarea și stabilirea caracterului lor nesecret. Aș da și eu un exemplu concret despre cum afectează criza de la ANR cercetarea. Într-un volum recent de documente, pe care l-am publicat pe tema relațiilor dintre România și Piața Comună în perioada Războiului Rece, din peste 160 de documente, doar 32 provin de la ANR, restul fiind de la… AMAE. Cauza acestei deosebiri este blocajul actual de la Arhivele Naționale. ANR mi-au cerut lista (și cotele) documentelor pe care le selectasem spre a fi publicate, pentru a verifica dacă se regăsește între ele vreun document clasificat. Le-am trimis o listă foarte scurtă de documente neclasificate, ca să nu aștept o veșnicie verificările respective. Pentru toate am primit (foarte repede) acordul lor de publicare. AMAE au răspuns că nu este necesar un asemenea acord din partea lor.

Rămânem, așadar, cu câteva întrebări… retorice. Sunt ANR mai prejos decât AMAE? Este DGPI mai presus decât SRI? Este proiectul de HG propus de MAI desprins dintr-un act normativ din… 1972? 

Încă o dată o spun, că poate pricepem:

Practica ultimilor patru ani, 2019-2022, a demonstrat că, dacă se folosește precedentul de la AMAE cu HG 33/2019, se poate rezolva concret și imediat criza accesului la documentele istorice deținute de ANR. În fapt, aceasta este problema care arde acum: nu mai avem acces la documentele de arhivă. Proiectul de HG propus de MAI pe 7 noiembrie nu va rezolva mare lucru, ci, din contră, va legitima situația existentă acum. De aceea, în opinia mea, trebuie să ne asigurăm mai întâi că obținem accesul la materialele de arhivă, iar apoi, în timp, ne putem ocupa și de noua lege a arhivelor și de mutarea ANR de la MAI și de orice alte probleme. Dar noi, cu casa în flăcări, nu acționăm ca să stingem focul, ci facem șezători ca să vedem de la ce a pornit vâlvătaia, cine e de vină și cum să se modifice legea privind apărarea împotriva incendiilor. Mai concret, nu mai contenim cu analizele care încep în 1951 și cu așa-zisele soluții care mai de care mai inaplicabile în următorul deceniu.

 

Advertisement