Despre „topul” universităților românești ,,vizibile internațional”, varianta tehnocrată

Preluând un „raport” realizat de „un grup de experți de înalt nivel” al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice și publicat la 15 noiembrie 2016, HotNews.ro scrie că

20 de universități românești, toate de stat, au reușit în 2016 să treacă un prag minimal al vizibilității în clasamentele internaționale ale universităților bazate dominant pe criterii/indicatori academici. 5  dintre acestea intră în categoria Universități românești cu potențial de excelență, vizibile și cu impact internațional, relevă Exercițiul Național de Metaranking Universitar – 2016. Cele 5 universități sunt, în ordinea din clasament: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea Politehnică din București, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și Universitatea de Vest din Timișoara. La ora actuală, în mediul academic românesc sunt active 92 de universități, dintre care 4 în fază de lichidare.

Continue reading

Advertisements

Cold War Perceptions

My PhD thesis was published by Cambridge Scholars Publishing: Cold War Perceptions. Romania’s policy change towards the USSR, 1960-1964.

This book investigates Romania’s early 1960s change in policy towards the Soviet Union, focusing on two questions in particular: namely, what actually changed and why this change occurred. Continue reading

Crearea CAER văzută din arhivele românești

The creation of the CMEA as seen from the Romanian archives

(For English see below!) coverRecent am publicat în jurnalul Historical Research un articol intitiulat The creation of the Council for Mutual Economic Assistance as seen from the Romanian archives. El dezvoltă o teză pe care am prezentat-o pentru prima data într-un articol publicat în 2012 în Journal of Cold War Studies, potrivit căreia România a fost unul dintre inițiatorii fondării CAER. Continue reading

How is EU money spent in Romania?

In August 2012, the European Commission blocked for Romania the EU-funded Human Resources Development Program (POSDRU) over fraud concerns regarding funds used between 2009 and 2011. In February 2013, the program was unlocked, but it seems that old habits die hard, especially when it comes to spending money. The following is one example in this regard.

In early 2014, I have return in Romania from Finland, with a recent PhD diploma in Social Sciences and with the though of applying for a postdoctoral scholarship in my home country. After considerable struggle to have my diploma recognized in Romania, I was finally able to submit my application file. I was aiming for one of 40 postdoctoral scholarships offered through a multidisciplinary POSDRU project, each scholarship being of 3,700 lei (about 800 euro) per month for over one year. Sadly, however, I discovered that the competition organized for the selection of the 40 postdoctoral researchers was just a façade. I discovered that the list with the 40 persons that were accepted in the programme was actually known long before the opening of the competition. Together with thirty seven other researchers, in late May 2014, I filed complains to several Romanian authorities, but nobody seems interested to undertake a fair investigation and to see if our suspicions are justified. The following is a very short description of what we know. Continue reading

Apariţie editorială. Relaţiile România-U.R.S.S.-Iugoslavia, 1954-1964

Mihai Croitor & Sanda Borşa,Triunghiul suspiciunii. Gheorghiu-Dej, Hruşciov şi Tito, 1954-1964, Cluj-Napoca, Mega, 2014, 244 pagini (vol. I),  540 de pagini (vol. al II-lea).

Continue reading

Integrarea absolvenţilor români de studii în străinătate pe piaţa muncii din România

Institutul Pro Diaspora Română anunţă demararea unui studiu dedicat integrării profesionale în România a tinerilor români absolvenţi de studii în străinătate.

Proiectul abordează două teme principale:

  1. Ce aştepări au absolvenţii români de studii în străinătate de la piaţa muncii din România;
  2. Ce aşteptări au angajatorii din România de la  astfel de absolvenţi.

Obiectivele proiectului:

  • Să identifice şi examineze aşteptările pe care le au absolvenţii români de studii în străinătate faţă de piaţa muncii din România;
  • Să examinze percepţiile generale pe care le au aceşti absolvenţi despre piaţa muncii din România;
  • Să identifice şi examineze problemele cu care aceştia se confruntă atunci când încearcă să se angajeze în România;
  • Să examineze percepţiile generale şi așteptările pe care angajatorii din România le au despre astfel de absolvenți;
  • Să medieze schimbul de informaţie dintre potenţialii angajatori şi absolvenţii români de studii în străinătate.

Studiul are la bază metoda interviului calitativ (qualitative interview approach). În acest sens absolvenţii români de studii superioare în străinătate (degree students only!) sunt invitaţi să răspundă la o serie de întrebări care au în vedere aşteptările lor de la piaţa muncii din România sau, după caz, experienţa lor profesională în România după terminarea studiilor.

Chestinarul poate fi descărcat de aici.

Continue reading…

Cold War perceptions: Romania’s policy change towards the USSR, 1960-1964

Elena Dragomir, Cold War Perceptions: Romania’s policy change towards the Soviet Union, 1960-1964, Helsinki University Printing House, Helsinki 2014

Dragomir_cover ISBN 978-952-10-9682-2 (paperback)

ISBN 978-952-10-9683-9 (PDF)

Full record available here.

This publication is copyrighted. You may download, display and print it for Your personal use. Commercial use is prohibited.   Continue reading