Intelectualii în slujba lui Ceaușescu. Sau despre „nefericitul amestec dintre știință și politică”

Recenzie: Cosmin Popa, Intelectualii lui Ceaușescu și Academia de Științe Sociale și Politice (1970-1989), Litera, București, 2018, 352 p.

Problema rolului intelectualului în societate a fost dintotdeauna complicată. Pentru unii, intelectualul este persoana care deține, prin educație și instrucție, cunoaștere într-un anumit domeniu științific și care, prin activitatea sa, fie menține domeniul la nivelul existent, fie contribuie la dezvoltarea acestuia. Pentru alții, pe lângă cunoașterea propriului domeniu științific, intelectualul trebuie să posede cultură și virtuți morale precum cinste, onestitate, altrusim, respect pentru adevăr, pentru muncă și pentru semeni, trebuie să fie un exemplu pentru societate și să-și asume datoria morală de a educa masele.

Advertisement

De sub mască. Daniil Harms – Omul și Autorul

Camelia Dinu, Cazul Daniil Harms. Supraviețuirea avangardei ruse, Tracus Arte, București, 2019, 478 p.

Una dintre cele mai mari catastrofe traversate vreodată de istoria omenirii a fost asediul asupra orașului Leningrad, între 8 septembrie 1941 și 27 ianuarie 1944.  Cele 1127 de zile de confruntări militare și 872 de încercuire și izolare s-au încheiat cu moartea a peste 1,6 milioane de sovietici (după unele estimări chiar 2 milioane), între care aproximativ 800 de mii de civili, adică 40% din populația de dinainte de război a orașului. Cei mai mulți au murit de foame și de frig. Încă din primele zile ale asediului, atacurile aeriene au distrus rezervele de alimente ale orașului, ceea ce a dus la o foamete cumplită, care singură a luat aproximativ un milion de vieți.[1]

Între aceste sute de mii de morți, s-a aflat și un obscur autor rus, cvasinecunoscut în acel moment, dar așezat de posteritate în rândul marilor scriitori ruși și universali: Daniil Harms. Redescoperit începând cu anii 1990, Harms a fost tradus în engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, polonă, cehă, suedeză, neogreacă, sârbă, bulgară, chineză, ivrit, dar și română. Iar recent (iulie 2019), editura Tracus Arte din București ne-a propus, sub semnătura Cameliei Dinu, o monografie dedicată acestui complex autor și personaj: Cazul Daniil Harms. Supraviețuirea avangardei ruse. Lucrarea se înscrie într-o serie de preocupări românești și străine de (re)descoperire, (re)interpretare și (re)încadrare a acestui autor în literatura rusă și universală.

Cum apare un geniu? Viața revoluționară a lui Jean-François Champollion

Recenzie: Andrew Robinson, Cracking the Egyptian code. The revolutionary life of Jean-François Champollion, Thames & Hudson, 2012, 272 pp.

Istoria civilizațiilor antice are încă multe secrete și mistere. Savanții s-au pus de-acord asupra unor subiecte, dar altele încă trezesc controverse înverșunate. Privind lucid în urmă, este înțelept să acceptăm că multe dintre adevărurile certe ale științei actuale vor deveni la un moment dat desuete și vor fi înlocuite de alte și alte certitudini științifice, mai rezistente în fața timpului, poate, sau poate mai fragile.

„Un fascism mare într-o țară mică”. Întoarcerea la arhive

Recenzie: Traian Sandu, Istoria Gărzii de Fier. Un fascism românesc, Chișinău, Cartier, 2019, 480 pp.

În perioada interbelică și a războiului care a urmat, au existat partide sau mișcări fasciste în aproape toate statele europene. Partidul Național Italian (1921-1943), Partidul Muncitoresc Național-Socialist German (Partidul Nazist, 1920-1945), Partidul Crucilor cu Săgeți în Ungaria (1935-1937, 1939-1945), Uniunea Națională în Portugalia (1930-1974), Falanga Spaniolă (1933-1975), Mișcarea Revoluționară Croată (1929-1945), Uniunea Națională în Norvegia (1933-1945), Uniunea Britanică a Fasciștilor (1932-1940), Crucea de Foc în Franța (1924-1936) sau Garda de Fier în România (1927-1941) sunt doar câteva exemple.

Sofi Oksanen şi „Ziua când au dispărut porumbeii”. O recenzie

Sofi Oksanen, „Ziua când au dispărut porumbeii”, Polirom, 2013.

O dublă dezamăgire însoţeşte această lectură. Prima ţine de performanţa scriitoarei. Cea de-a doua este legată de traducerea stângace, pe care totuşi Polirom a considerat de cuviinţă să o publice.

Propaganda politică şi filmul în România postbelică

Filmul surd în România mută. Politică şi propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989), Cristian Tudor Popescu, Polirom, Iaşi, 2011, 304 pp.

Analizată de regulă din perspectiva istoriei cinematografiei româneşti, cartea s-a bucurat de recenzii bune, precum cea apărută în Apostrof. Eu mă voi concentra însă asupra altor aspecte. Am citit acest volum prin prisma interesului meu profesional pentru istoria României postbelice. Propaganda politică, relaţia dintre artă (în general) şi politic, mecanismele de funcţionare ale cenzurii, politica externă şi internă sunt teme de interes şi de cercetare pentru mine de ani de zile.  Din această perspectivă, două întrebări fundamentale m-au procupat, citind cartea: în ce termeni prezintă autorul contextul istoric al lucrării sale şi din ce perspectivă teoretică şi metodologică abordează tema propagandei în perioada comunistă?

Prima Istorie a Lituaniei în limba română

The first History of Lithuania ever published in Romanian

Lituania este astăzi un stat mic ca suprafaţă şi teritoriu, având aproximativ 65.000 km² şi 3 milioane de locuitori. Lituania este republică parlamentară, din anul 2004 este membră a Uniunii Europene şi a NATO, iar de la 1 iule 2013 deţinătoare a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.