Documentele reeducării, vol. III, editori Mircea Stănescu și Vlad Mitric-Ciupe, Editura Vicovia, Bacău, 2023

Sub egida Asociației Memoria și Istoria Comunismului, la editura Vicovia din Bacău, a apărut recent volumul al III-lea din Documentele reeducării. Dacă primele două volume, despre care am scris cu altă ocazie, au fost editate de Mircea Stănescu, de data aceasta lucrarea are doi editori, pe Mircea Stănescu și pe Vlad Mitric-Ciupe.

Volumul continuă demersul început – iată! – cu peste zece ani în urmă, acela de a pune la dispoziția publicului interesat – și de a trezi poate interesul celor mai puțin preocupați încă de subiect – documente deținute de arhive diverse pe tema reeducării de tip Pitești. În primele două volume, materialele de arhivă au fost grupate cronologic în funcție de dosarele din care au provenit, documentând procesul grupului Țurcanu, procesul cadrelor MAI și procesul grupului Valeriu Negulescu (primul volum) și, respectiv, procesul grupului Bogdanovici, procesului grupului Țurcanu, dosarul Biroului Politic și traseul legislației care a făcut posibilă pronunțarea condamnărilor la moarte în „procesele reeducării” (volumul al doilea).

De această dată, documentele sunt organizate după persoane, cu scopul – atins cu succes, de altfel – de a le reface biografiile. Sunt documentate nouă biografii – patru „responsabili ai reeducării” (p. 5) (Vladimir Mazuru, Alexandru Nicolschi, Gavril Birtaș și Eva Birtaș) și cinci deținuți care au trecut prin reeducare (Corneliu Niță, Corneliu Decebal Andrei, Aurel Popa, Lazăr Saghin și Gheorghe Cotlarciuc).

Criza „clasificatelor” de la Arhivele Naționale: Casa arde și baba nu-și găsește pieptenii

Observator cultural nr. 1137 (30 noiembrie – 6 decembrie 2022) a publicat la rubrica „Dosar” o serie de patru articole despre criza documentelor istorice așa-zis clasificate deținute de Arhivele Naționale ale României (ANR), astfel:

• „Arhivele Naționale ieri și azi”, autor Cristian Vasile;
• „Acceptăm să se declasifice, dar să nu se schimbe nimic!”, autor Dumitru Lăcătușu;
• „Secretele lor sunt secretele noastre”, autor Iulia Popovici;
• „Reactivarea cooperativei Ochiul și timpanul”, autor Mihai Burcea.

Cu aceeași ocazie, se nota că „Observator cultural va continua să acorde spațiu de reflecție deschiderii arhivelor”. Până atunci și pe scurt, istoria acestui caz poate fi rezumată astfel:

Răspunsul Arhivelor Naționale la petiția privind accesul la documente și câteva comentarii

La petiția privind accesul la documentele istorice deținute de Arhivele Naționale ale României (ANR), această instituție ne-a răspuns în data de 24 iunie 2022.

Răspunsul ANR este integral mai jos.

Download

Nu vrem portocale! Sau despre criza de la Arhivele Naționale

Arhivele Naționale ale României (ANR) pun la cale opriprea accesului cercetătorilor și cetățenilor la documentele istorice pe care le dețin. Pretextul este că sunt documente „clasificate ”. Au fost, adică, clasificate de creatorii lor, indiferent cine sunt acești creatori (precum CC al PCR) sau în ce an au fost documentele respective create și clasificate (în 1952, de exemplu). Decizia, anunțată la 26 mai 2022, a fost luată de conducerea ANR în urma unui raport secret al unui serviciu la fel de secret din Ministerul Afacerilor Interne, minister sub tutela căruia se află ANR din 1951.

Peste 1600 de cetațeni am semnat o scrisoare deschisa de protest, în care situația este explicată pe larg. Am trimis apoi scrisoarea și lista de semnături la parlament si diferite comisii parlamentare, la guvern și MAI, la administrația prezidențială și, mai presus de toate, la Arhivele Naționale. Am primit răspunsuri fie în sensul că problema semnalată nu e de competența entității respective, fie în sensul că instituția în cauză a trimis mai departe scrisoarea noastră. Mai departe, adică la ANR. De la ANR, nici un răspuns, încă.

Se încearcă intens oprirea accesului la arhivele istorice ale comunismului. Se va reuși?

În primele articole publicate pe acest blog, acum foarte mulți ani, mă plângeam de accesul limitat și discriminatoriu la documentele istorice deținute de Arhivele Naționale ale României (ANR). De atunci, situația la ANR s-a îmbunătățit considerabil — sigur, mai e mult până departe, dar noi, cei care știm cum era cândva, nu puteam fi decât relativ mulțumiți, cred.  Între timp, a început un asalt straniu asupra arhivelor din toată țara și, sub pretextul „respectării măsurilor cu privire la protecția informațiilor clasificate”, se încearcă oprirea sine die a accesului cetățenilor la arhivele istorice ale comunismului (și nu numai). Spun sine die, căci noile dispoziții zic că, înainte de a fi adusă la sala de studiu, fiecare pagină de dosar trebuie verificată din punctul de vedere al „conținutului” și, dacă acest „conținut” nu va fi satisfăctor, dosarul nu mai ajunge la cercetător vreodată… De aceea, m-am alăturat unui protest colectiv împotriva limitării accesului cercetătorilor și cetățenilor la documentele istorice din Arhivele Naționale.  Toată istoria este explicată aici. Cine vrea să semneze protestul o poate face aici.

 

Neoliberalismul și criza educației în România. Sau despre „școala-tarabă” și despre dispariția statului-națiune

Mircea Platon, „Deșcolarizarea României. Scopurile, cârtițele și arhitecții reformei învățământului românesc”, editura Ideea Europeană, București, 2020, 462 p.

Uneori mi se pare că românii urăsc România. Alteori am impresia că situația este mult mai rea, că nu ura, ci disprețul caracterizează relația lor cu propria țară și cu concetățenii. Țării îi zic „Românica”, o batjocoresc, o ocăresc, o iau în zeflemea. Oamenilor le zic „popor vegetal”,  caracterizat de „puturoșenia abisală a sufletului românesc”, o „mămăligă românească incapabilă să explodeze”, cu „profil psihologic feminin”, în stare doar „să-și țină capul plecat”. Nici în sufletul, nici în mintea lor nu încape îndoială că țară mai rea și popor mai infam nu există. Cea mai banală întâmplare, cea mai comună experiență de viață, cea mai simplă dezamagire le confirmă această presupusă stare de fapt și le (re)legitimează convingerile și generalizările că „așa e în România” (corupție, mizerie, prostie, incultură, lipsă de civilitate etc.), spre deosebire de alte „țări civilizate” în care e altminteri, adică exact pe dos, și că așa sunt românii (corupți, nespălați, needucați, necivilizați, știrbi, puturoși, habotnici etc.), spre deosebire de restul lumii, unde toți sunt niște minunați. Sunt gunoaie pe stradă? E iarba netunsă în parc? A smuls furtuna un copac din rădăcini? E un polițist corupt? Au câștigat alegerile unii cu care ei nu sunt de acord? Și-a plagiat cineva teza de doctorat? Au așteptat prea mult autobuzul? Nu le-a zâmbit funcționarul de la ghișeu? Cea mai prozaică chestiune le confirmă cât de răi și proști sunt românii și cum au ei „țara pe care o merită”, i.e. la fel de proastă și de rea. Sigur, „așa sunt românii” și „ așa e România” , cu excepția celor care emit asemenea „judecăți de valoare”, ei fiind, firește, și civilizați, și educați, și harnici, și spălați pe dinți, ei nemeritând deci țara pe care o au. Mi se pare, așadar, că unicul lucru care ne mai unește pe noi ca națiune este, dacă nu ura, atunci disprețul față de propria noastră țară și față de semenii noștri români.

Cenaclul Flacăra. Despre o controversă istoriografică și nu numai…

Recenzie: Alexandru Mamina, Cenaclul Flacăra. Istorie, cultură, politică, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2020

La editura Cetatea de Scaun din Târgoviște, a apărut recent un volum dedicat Cenaclului Flacăra. Semnat de istoricul Alexandru Mamina și purtând titlul Cenaclul Flacăra. Istorie, cultură, politică, volumul a primit și recenzii pozitive, dar și critici aprinse. În unele medii online, critica a depășit uneori limitele decenței și a luat forma unor atacuri vulgare la adresa autorului, comentatorii recunoscând însă candid că n-au citit de fapt cartea.

Lăsând deoparte cronicile pozitive, în versiunile negative și în comentariile online s-a spus despre autor că este un „diletant profesional” – vasăzică, nu are pregătirea necesară ca să se pronunțe asupra subiectului. Unii au afirmat că este prea bătrân ca să poată aborda tema „corect”, că aparține „generației vechi”, fiind deci corupt de propaganda și ideologia comunistă. Alții i-au reproșat că este prea tânăr și, prin urmare, n-a cunoscut realitatea atroce a comunismului – și cum poate cineva, oare, să analizeze o perioadă istorică pe care n-a trăit-o sau pe care a cunoscut-o prea puțin?! S-a mai spus că autorul susține și justifică regimul criminal al lui Nicolae Ceaușescu, că îl lăudă pe Adrian Păunescu și Cenaclul Flacăra, comunismul național și naționalismul ceaușist. Despre carte s-a zis că este „foarte slabă”, că „nu se poate înțelege ce a vrut autorul să spună”, că prea multe pagini ale volumului sunt dedicate unui tabel și unor transcrieri de poezii, cântece și interviuri cu foști membri ai cenaclului, în vreme ce numărul paginilor dedicate analizei ar fi, prin comparație, prea puține. Așadar, autorul a fost ridiculizat că a numărat cântece și poezii de către unii care i-au numărat la rândul lor paginile.

The European socialist countries’ strategy of engagement with the West and the European Economic Community in the long 1970s

In September 2020, Routledge published  European Socialist Regimes’ Fateful Engagement with the West, National Strategies in the Long 1970s, edited by Angela Romano and Federico Romero.

This edited volume analyses European socialist countries’ strategy of engagement with the West and the European Economic Community in the long 1970s.

Breaking the CMEA hold: Romania in search of a ‘strategy’ towards the European Economic Community, 1958–1974

I have 50 free online copies of my article to share with you. Thank you!

https://www.tandfonline.com/eprint/VTUYZPJ3AA6MRFTKGNKH/full?target=10.1080/13507486.2019.1694492

Breaking the CMEA hold: Romania in search of a ‘strategy’ towards the European Economic Community, 1958–1974 in European Review of History: Revue européenne d’histoire,  Online December 2019, DOI: 10.1080/13507486.2019.1694492, Volume 27, 2020, Issue 4, pp. 494-526.

ABSTRACT

This article analyses Cold War Romania’s conceptualization of its relations with the European Economic Community (EEC) and its struggle to influence the policy of the Council for Mutual Economic Assistance (CMEA) towards the EEC in a way compatible with Bucharest’s interests. Addressing a significant historiographical gap, in a sense, this study investigates the origins of Romania–EU relations. Multi-archival in approach, it argues that the period between 1969 and 1974 represents the formative years of Romania–EEC relations. Exploring the political rationale behind Romania’s attitude towards the Common Market, the article finds that the country’s ‘strategy’ in this respect had three main characteristics: it was pragmatic, active and, to some point, adaptive; drawing heavily from Romania’s previous position, it took shape in the early 1970s; and, although it seemed to focus on the commercial aspects of relations, it reflected a far more complex interaction between the two political and social systems than previously acknowledged.

Nicio dispută în „Trecuturi în dispută”. Sau despre un titlu înșelător

Recenzie: Eleonora-Maria Popa, „Trecuturi în dispută. Regimul comunist din România în literatura istorică din perioada 1990-2015”, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2020, 307 pagini.

Sub semnătura Eleonorei-Mariei Popa, la editura Argonaut din Cluj-Napoca, a apărut recent volumul „Trecuturi în dispută. Regimul comunist din România în literatura istorică din perioada 1990-2015”. Lucrarea are la bază teza de doctorat susținută de autoare în anul 2018 la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia.

Supratitlul („Trecuturi în dispută”) sugerează că lucrarea ar fi legată de disputele din istoriografia dedicată regimului comunist, că ar exista „trecuturi” pe care autorii le dispută. Subtitlul („Regimul comunist din România în literatura istorică din perioada 1990-2015”) sugerează că obiectul studiului este „literatura istorică”, adică literatura de specialitate, științifică, specifică domeniului științific istorie, publicată între 1990 și 2015, pe tema „regimului comunist”.  Am fi îndreptățiți, așadar, să ne așteptăm la o carte despre controversele istoriografice privitoare la regimul comunist din România. Din păcate, așa cum se poate vedea cu ușurință încă de la primele pagini, conținutul nu justifică nicicum titlul incitant.