Aviaţia Română în Războiul pentru Basarabia: Grupul 7 Vânătoare de la Prut la Odessa, iunie-octombrie 1941

Acceptând un ultimatum sovietic, pe 28 iunie 1940, România pierdea Basarabia şi Nordul Bucovinei.  Un an mai târziu, pe 22 iunie 1941, românii se alăturau Germaniei în atacul împotriva Uniunii Sovietice. Teritoriile pierdute sunt rapid recuperate, ofensiva fiind apoi continuată dincolo de Nistru.

Deşi despre participarea României la războiul împotriva Uniunii Sovietice s-a scris foarte mult, o monografie dedicată participării aviaţiei militare române la campania din est din anul 1941 încă nu fusese produsă. Această absenţă din istoria noastră a fost reparată însă de o cartea apărută anul trecut (2012) la Editura Militară din Bucureşti, sub semnătura lui Sorin Turturică, anume Cruciaţi ai înălţimilor. Grupul 7 Vânătoare de la Prut la Odessa, iunie-octombrie 1941 (300 de pagini).

Potrivit autorului, scopul acestei lucrări este acela de a prezenta în detaliu istoria Grupului 7 Vânătoare, pentru perioada menţionată în titlul lucrării.  Volumul începe cu o scurtă – dar foarte utilă pentru crearea contextului general şi specific în care este mai târziu tratat subiectul –  introducere în istoria aviaţei mondiale şi autohtone. Cu această ocazie, cititorul află cine şi unde a creat primul avion de vânătoare, care erau tacticile folosite de aviatori la începuturile aviaţei de vânătoare, care a fost prima misiune a unui avion de vănătoare românesc, când şi-a înfiinţat Armata Română prima şcoală de zbor sau când a fost recunoscută aviaţia ca specialitate militară în România.

Cele cinci capitole ale cărţii prezintă în detaliu modul în care a luat fiinţă Grupului 7 Vânătoare în anul 1940, felul în care Grupul a fost organizat şi reogranizat în perioada 1940-1941, modalitatea în care aviatorii săi au fost instruiţi pentru misiuni de război şi observare, dotatarea sa tehnică (tipuri de avioane, performanţele acestora) sau felul în care această unitate şi-a îndeplinit misiunile de luptă pe Frontul de Est în 1941. Cruciaţi ai înălţimilor oferă informaţii preţioase despre tacticile folosite de aviaţia română de vânătoare (comparându-le adesea cu tacticile germanilor sau sovieticilor), despre luptele aeriene dintre români şi sovietici (şi rezultatele acestora), despre performanţele (sau greşelile) aviatorilor români, despre calităţile sau defectele aparatelor cu care era dotată la acel moment aviaţia română. Cartea ne oferă, de asemenea, detalii noi şi emoţionante despre destinele şi personalităţile unor personaje deja celebre, precum Ioan Di Cesare, Tudor Greceanu, Alexandru Popişteanu, Gheorghe Jienescu sau Mihail Romanescu-Leul, oameni care ne sunt convingător înfăţişate cu umbrele şi cu luminile lor.

Volumul este construit pe baza unui bogat material documentar, în acest sens remarcându-se documentele din Arhivele Militare Române de la Bucureşti şi Piteşti, un interviu nepublicat (încă) cu Ioan Di Cesare (realizat de Sorin Turturică însuşi), interviuri cu Vintilă Brătianu, Tudor Greceanu, Ion Popescu-Oiţă şi Eugen Popişteanu (din Arhiva Audio a Muzeului Naţional de Istorie). Memorille publicate ale lui Tudor Greceanu (2005) şi ale lui Gheorghe Negrescu (1977) au fost, de asemenea, consultate de autor, pe lângă o bogată (şi recentă) literatură de specialitate.

Aşa cum am remarcat şi cu altă ocazie, Sorin Turturică este un fin utilizator atât al surselor de arhivă, cât şi al interviurilor şi memoriilor, fiind conştient şi de avantajele, şi de neajunsurile acestor categorii de surse. Astfel, documentele de arhivă sunt interpretate critic şi amendate corespunzător atunci când, în spiritul propagandei epocii respective, exagerează cu laudele la adresa dotării aviaţiei române sau a succesului unor misiuni, în vreme ce informaţiile obţinute din memorii sau din interviuri sunt întotdeauna verificate cu surse de arhivă.

În Anexele volumului sunt publicate o serie de interesante documente provenind din arhivele militare şi o colecţie de fotografii provenind, în special, din arhiva personală a lui Ioan Di Cesare. Având în vedere că în august 2012 Ioan Di Cesare a murit, mă bucur că Sorin Turturică a avut răgazul de a valorifica informaţiile pe care acest as al Grupului 7 Vânătoare le deţinea.

În finalul cărţii sale, Sorin Turturică observă că în anul 1942 a început o nouă campanie de luptă pentru Grupul 7 Vânătoare, „o campanie lungă şi plină de jertfe, care se va deschide cu Bătălia Stalingradului [august 1942, nota mea] şi se va încheia cu luptele împotriva aviaţiei strategice americane în vara anului 1944”. Această încheiere  mă determină să cred că Sorin Turturică intenţionează să scrie noi volume despre istoria Grupului 7 Vânătoare, volume dedicate anilor 1942-1944. Aştept cu nerăbdare!