Misiuni de sacrificiu. Grupul 1 Vânătoare în apărarea teritoriului naţional (aprilie-iunie 1944)

Editura Militară propune împătimiţilor cărţilor de aviaţie şi de istorie a celui de-al Doilea Război Modial a doua ediţie, revăzută şi adăugită, a lucrării semnate de Alexandru Armă şi Sorin Turturică – Misiuni de sacrificiu.  Grupul 1 Vânătoare în apărarea teritoriului naţional, aprilie-iunie 1944 (Bucureşti, 2013, 280 de pagini, cu un „Cuvânt-înainte” de Valeriu Avram).

După cum sugerează şi titlul, ,,Misiuni de sacrificiu” este o monografie dedicată Grupului 1 Vânătoare şi misiunilor de luptă pe care acest grup le-a îndeplinit în primăvara şi vara anului 1944, în confruntarea cu aviaţia de luptă anglo-americană. „Misiuni de sacrificiu” reprezintă, din acest punct de vedere, o „premieră pentru istoriografia militară românească”, după cum observă Valeriu Avram în deschiderea volumului. 

Advertisement

Aviaţia Română în Războiul pentru Basarabia: Grupul 7 Vânătoare de la Prut la Odessa, iunie-octombrie 1941

Acceptând un ultimatum sovietic, pe 28 iunie 1940, România pierdea Basarabia şi Nordul Bucovinei.  Un an mai târziu, pe 22 iunie 1941, românii se alăturau Germaniei în atacul împotriva Uniunii Sovietice. Teritoriile pierdute sunt rapid recuperate, ofensiva fiind apoi continuată dincolo de Nistru.

Deşi despre participarea României la războiul împotriva Uniunii Sovietice s-a scris foarte mult, o monografie dedicată participării aviaţiei militare române la campania din est din anul 1941 încă nu fusese produsă. Această absenţă din istoria noastră a fost reparată însă de o cartea apărută anul trecut (2012) la Editura Militară din Bucureşti, sub semnătura lui Sorin Turturică, anume Cruciaţi ai înălţimilor. Grupul 7 Vânătoare de la Prut la Odessa, iunie-octombrie 1941 (300 de pagini).

Ei erau curajoşi, ele doar inconştiente

,,Vezi-ţi, domnişoară, de treabă, dacă eşti şcolăriţă 

sau de funcţie, dacă eşti angajată  pe undeva!

O tânără tocmai a fost trimisă la plimbare… Cuvintele de mai sus aparţin unui bărbat politicos, dar cu şcoala vieţii. Îngăduitor, dar exasperat. Şi, sincer, avea dreptate: femeile României interbelice merseseră prea departe cu emanciparea. Doreau, nici mai mult, nici mai puţin, să piloteze avioane sau să sară cu paraşuta. Să facă ceea ce doar unii bărbaţi – cei adevăraţi – îndrăzneau! Desigur, era o diferenţă, clară ca lumina zilei: ei erau curajoşi, ele doar inconştiente.” 

Aşa începe cartea despre care scriu astăzi: Sorin Turturică, „Aviatoarele României. Din înaltul cerului în beciurile Securităţii”, Editura Militară, Bucureşti, 2013, 208 pagini.