Angajații din Arhivele Naționale au protestat săptămâna trecută – iar! – și, după toate aparențele, vor continua să protesteze și săptămâna viitoare. Însă, experiențele trecute și bunul-simț al omului care n-a trăit degeaba pe lumea asta, ci a trăit ca să fie lecuit de iluzii, dacă le-a avut vreodată, ne spun că totul va fi degeaba. Iar!
Vor primi probabil o mărire de salariu de 5%, poate de 10%, care peste vreo trei luni se va amâna, apoi se va eșalona sub forma 2,5% din primul sfert de mărire pâna la 1 ianuarie 2025, 15% din diferență până în iulie 2027 și tot așa, până când, la un drag și iubit sfânt așteaptă, prin 2035, mărirea se va fi realizat complet, dar de ea se va fi ales între timp praful! Dar nu s-a terminat încă povestea cu mărirea. După aceea, dacă nu chiar dinainte, vin plafonările, pedepsele financiare de tot soiul și, peste toate, rușinea publică. Ai depășit „plafonul”? Nu mai „beneficiezi” de nu știu ce spor, indemnizație, voucher, iar toți colegii trebuie s-o știe și să te căineze în față și înjure în dos, că doar ce n-ai supt sângele poporului cu salariul tău nesimțit, dar în rest tu ești de vină că unii mor de foame, că tinerii nu-și pot întemeia o familie, că iarna nu mai ninge, iar ție tot nu-ți mai ajunge. Nu contează zecile de ani de sărăcie lucie, în care tu te-ai încăpățânat „să rămâi ca prostul în sistem”, în care tu abia ai trăit cu un salariu mizer, nu contează umilințele și sărăcia acumulate și din care nicio mărire, oricât ar fi ea, nu te va scoate prea curând. Nu contează că măririle nu te-au făcut niciodată bogat și că, în ciuda lor, abia te descurci. Nu contează, așa că aplicăm plafoane și pedepse. Ce să spună bugetarul bătrân tinerilor care intră în sistem? „Așteptați, creșteți în carieră și veți avea salarii mai bune?” Nu, că ar fi fals. Trebuie să le spună: „așteptați, munciți ca nebunii și învațați până nu se mai poate învața, creșteți în carieră și, dacă prin vreo minune salariile vă vor crește după 25-30 de ani de vechime, va veni un înțelept – bugetar și el, dar de lux, că viața lui e mai importantă, iar stomacul lui mai nobil – va veni deci să le taie, să le plafoneze, să le impoziteze progresiv, să vă pedepsească, să vă facă de rușinea lumii, că nu vă mai săturați. Stați liniștiți la locurile voastre, cum am stat și noi și iată ce bine ne-a prins!” Cam asta ar trebui să le spună, cred.
Dar să revenim la Arhive. După ce se va anunța mărirea, fără a ține seama că până se va și realiza în 2035 mai e cale lungă, guvernanții și partidele vor urla ca gorilele la Zoo cum au mărit ei salariile și cum iubesc ei cultura și neamul. Asta, la jurnalul de dimineață. La cel de prânz, se vor plânge că sistemul bugetar e suprafinanțat și suprapopulat. Seara, vor blestema și luna, și stele, că măririle salariale au dus bugetul în colaps, iar ei nu sunt de vină cu nimic.
Publicul, care ne e nouă tuturor și mai drag, și mai iubit, sfântul cetățean, expertul fără barbă, care are mereu dreptate și a cărui voce se aude azi pretutindeni, mai ales atunci când ar trebui să tacă și să asculte, blesteamă – la radio, la TV, pe Facebook, în podcasturi și oriunde se găsește o ureche care să-l asculte și o gură care să-l întrebe, adică pe toate drumurile – pe „nenorociții ăia din Arhive, care au vrut salarii mari, deși nu fac nimic, alte lichele bugetare, care distrug economia statului cu statul lor degeabă”. Azi e rândul Arhivelor, așa cum a fost anul trecut rândul profesorilor. Numai că profesorii n-au încheiat mediile, iar bieții copilași ratau un an din viață, ceea ce nu se putea! Arhiviștii nu au asemenea pârghii, așa că, săracii, nu-i văd prea bine.
De pe margine, firește, toată lumea e „alături” de ei, căci verbal e foarte simplu și dă foarte bine la CV-ul de Facebook să fii de partea corectă a baricadei, de partea etică, educațională, culturală. Acum sunt toți de partea lor, a arhiviștilor și a celorlalți profesioniști din arhive. Atunci, au fost toți de partea cercetătorilor care criticau lipsa accesului la arhive și de partea profesorilor din preuniversitar – insist, preuniversitar!! – aflați în grevă. Mă rog, toată lumea e de partea tuturor până se rostește cel mai rușinos cuvânt din vocabularul României capitaliste – salariu. Se protestează pentru salarii? Nu se poate, e inacceptabil! Bugetarii nu pot țipa de frig și de foame. Ei sunt niște apostoli care trăiesc cu aer. (Apă nu le dăm, că s-a privatizat.)
Ajungem astfel la câteva idei care domină de multă vreme discuția publică. Una spune că e rușinos să discuți despre salariul tău pentru munca ta în capitalismul românesc. A doua idee spune că prima idee e valabilă numai pentru bugetari.
În capitalism, zice teoria, forța de muncă este o marfă care, ca orice altă marfă, are un preț – salariul. În România, dacă lucrezi în privat, munca e apreciată, valoroasă, aduce taxe la buget, salvează economia țării. Nu contează că ești patron de birt împuțit într-un fund de sat sau service auto cu profit anual declarat de 5 lei, doar capa de erou al națiunii îți lipsește. Axioma e valabilă chiar dacă (sau mai ales dacă) salariul e plătit la negru sau la gri, dacă patronul face evaziune fiscală de când a apărut el pe planetă ca om de afaceri salvator de buget național. Nu contează dacă întreprinzătorul plătește numai salarii minime pe economie doar pentru că îl obligă statul, că altminteri nu le-ar fi plătit nici pe alea, nu contează că statul îl scutește de tot soiul de taxe și preia asupra lui tot soiul de plăți datorate de marele privat. Nimic nu contează, privatul e mai ceva ca Dumnezeu din cer.
Dacă lucrezi în sistemul bugetar, atunci munca e apreciată numai cu măsură și condiții, cu o măsură foarte strâmbă și aleatoriu aplicată și cu condiții de nu le poate îndeplini nici cel mai drept dintre drepți. Ești medic, profesor, bibliotecar, pompier, polițist? Depinde cum ți-e norocul. În 80% din timp și cu 80% din personal ești corupt, incompetent, leneș, dormi la serviciu, bei cafele, nu faci nimic, ba chiar nenorocești lumea, copiii și viitorul țării. Ești funcționar în primărie sau prefectură? Lucrezi în Arhive??? S-a terminat, n-ai nicio șansă. Ești 100% corupt, incompetent, hoț, leneș etc. Ce e aia bibliotecar? Ce e aia arhivist? Stai degeaba la umbră toată ziua și aștepți să treacă timpul.
Cu chiu cu vai, unii cetățeni sunt dispuși să acorde circumstanțe atenuante bugetarilor, dar numai unora, ălora puțini, care sunt așa-și-așa, acceptabili, dar aceia sunt acompaniați de majoritatea leneșă și coruptă, care n-are ce căuta în sistem, clar! Deci, să-i dăm afară pe cei mai mulți și să păstrem trei inși care să țină toată instituția, inclusiv pe șeful numit politic. Și, oricum, ăia trei să primească un salariu de la stat de doar doi lei, pentru că așa merită. Trei motive sunt invocate aici de vocea înțeleaptă a publicului:
- Dacă erau cu adevărat buni și competenți, nu rămâneau în sistemul bugetar. Dacă au rămas, au făcut-o pentru că doar așa pot fura și pentru că nimeni nu-i vrea în altă parte. Deci, simpla lor existență ca bugetari este dovada incontestabilă a incompetenței și ticăloșiei lor.
- „Marfa” pe care ei o dau la schimb pentru salariu, fiind „bugetară”, nu merită mai mult de doi lei. E medic la privat? Să-l plătim bine, că salvează economia! E medic la stat? Să-l plătim prost, că distruge economia coruptul și leneșul! Nu contează că e același om, doar a trecut strada! Apoi ne mirăm că medicii renunță la salariul de la stat de tot și lucrează doar în privat sau că lipsesc cu lunile de la spital, lăsându-și rezidenții singuri în urgențe, ca să-și conducă ei clinica privată?
- Statul n-are bani! Bietul antreprenor ține economia României, iar bugetarii doar consumă. Nu conteză că bugetarii plătesc taxe și impozite pentru tot salariul, nu la gri, nu contează că lucrează în condiții mizere, de ev mediu, nu contează că lucrează mii de ore suplimentare neplătite, că muncesc ca demenții acasă pentru serviciu, că aduc consumabile de acasă, că își iau sticle în cap de la borfași, că stau în gărzi nesfârșite și împart și femei, și bărbați același vestiar, că le cade acoperișul în cap, nimic, absolut nimic nu contează. Știm doar că bugetarul nesimțit stă pe umerii privatului.
Ne place, firește, să găsim din loc în loc câteo „excepție” bugetară și să defilăm cu ea la televizor, dar de restul tare ne-ar plăcea să se aleagă praful, nu?
Alternativa, de stânga clar!, ar fi să admitem evidența, anume că aceste profesii sunt societății indispensabile, că trebuie să rămână „de stat”, că ele necesită mari sacrificii personale și multă pregătire, că nu orice imbecil sau orice lichea puturoasă le poate face, că imbecilul și licheaua nici nu pot cuprinde cu mintea ce fac de fapt oamenii aștia, oricât de experți se dau ei în „dezbaterea cu telespectatorii” de la TV. Alternativa ar fi să admitem că salariul (și privat, și de stat) trebuie determinat pornind de la suma care acoperă nevoile de bază, coșul minim, și urcând apoi în funcție de studii, vechime și celelalte. Sunt înțelepții neamului pregătiți pentru discuția asta? Dar societatea, dar cetățeanul?
Deci, prima poveste a capitalismului românesc este că salariul e pe măsura muncii oferite și că munca prestată nu merită mai mult. Adevărul este că denigrăm munca și muncitorul, ca să justificăm ținerea salariilor la praguri de mizerie (și la stat, și la privat). Adevărul este că imbecilii și lichelele nu știu despre ce vorbesc. Adevărul este că bugetul României nu este nicicum sărac, dar că el se irosește în alte părți.
Altă poveste cu zâne în capitalismul românesc este basmul cu protestul. Protestele rezolvă ceva numai când o doresc fratele mai mare, SRI, DNA și geaca roșie de serviciu. Altminteri nu rezolvă niciun protest nimic. Sigur, dacă am fi două milioane în stradă de data asta „alături” de Arhive, cred că s-ar schimba situația, dar ăla nu cred că s-ar mai numi protest, s-ar numi revoluție, iar revoluția nu este ceva ce-ar trebui să ne dorim, după cum ne învață istoria.
În concluzie, eu nu văd prea multă lumină la capătul tunelului pentru protestatarii din Arhivele Naționale. Am totuși o nedumerire. Mă întreb cine urmează după arhiviști, ce categorie profesională. Nu de alta, dar ca să știm și noi cui vom fi „alături” data viitoare.
Elena Dragomir 