Un simulacru de concurs la ACADEMIA ROMÂNĂ

De ani de zile, mediile universitare şi de cercetare din România sunt acaparate de discursul meritocraţiei. „Dacă eşti foarte bun, dacă propui un proiect foarte bun, atunci este absolut sigur că în calitatea ta de tânar cercetător sau de tânăr doctor vei obţine finanţare pentru proiectele tale. Numai leneşii, numai incompetenţii se vaită de pe margine că sistemul este construit prost şi accesibil doar celor cu pile şi relaţii.” Am avut ocazia în nenumărate rânduri să asist la asemenea discuţii şi tot de atâtea ori am fost certată public pentru determinarea cu care am spus că teoria sună foarte frumos, dar că practica ne omoară. Domnul Adrian Curaj însuşi mi-a explicat acum câţiva ani, la o conferinţă, cât de mult mă înşel. Am astăzi o dovadă limpede că practica ne omoară.

Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii al Academiei Române (ICCV) este beneficiarul şi coordonatorul unui proiect POSDRU, pe care îl derulează în parteneriat cu Institutul de Sociologie (IS), Institutul de Economie Națională (IEN), Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București (UNEFS), Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (ANI).   Continue reading