Filmul surd în România mută. Politică şi propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989), Cristian Tudor Popescu, Polirom, Iaşi, 2011, 304 pp.
Analizată de regulă din perspectiva istoriei cinematografiei româneşti, cartea s-a bucurat de recenzii bune, precum cea apărută în Apostrof. Eu mă voi concentra însă asupra altor aspecte. Am citit acest volum prin prisma interesului meu profesional pentru istoria României postbelice. Propaganda politică, relaţia dintre artă (în general) şi politic, mecanismele de funcţionare ale cenzurii, politica externă şi internă sunt teme de interes şi de cercetare pentru mine de ani de zile. Din această perspectivă, două întrebări fundamentale m-au procupat, citind cartea: în ce termeni prezintă autorul contextul istoric al lucrării sale şi din ce perspectivă teoretică şi metodologică abordează tema propagandei în perioada comunistă? Continue reading →