Arhivele Bisericii Greco-Catolice din România

Accesul la arhivele Bisericii/Bisericilor din România reprezintă un subiect relativ controversat. Într-un comentariu la unul dintre articolele mele anterioare, George Damian nota, de exemplu, că „accesul în arhivele Bisericii Ortodoxe Române este practic imposibil”. Cine are acces la arhivele Bisericilor din România, în ce condiţii poate cineva cerceta documente din arhivele bisericeşti sau unde se află aceste arhive sunt întrebări dificil de abordat. Cel mai bine ştiu să răspundă cercetătorii, istoricii sau studenţii care au încercat în fapt să intre în aceste arhive.

Participând la conferinţa „Arhivele comunismului – între discurs și realitate”, organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi desfăşurată pe 23 august 2013, am avut ocazia de a audia comunicările unor istorici şi cercetători care au abordat inclusiv tema accesului în arhivele diverselor Biserici din România şi care au efectuat cercetare în aceste arhive, dovedind că nu este imposibil, dar nici uşor. Începând cu acest articol, voi prezenta pe scurt informaţii pe care le-am aflat cu această ocazie.   Continue reading