Despre „topul” universităților românești ,,vizibile internațional”, varianta tehnocrată

Preluând un „raport” realizat de „un grup de experți de înalt nivel” al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice și publicat la 15 noiembrie 2016, HotNews.ro scrie că

20 de universități românești, toate de stat, au reușit în 2016 să treacă un prag minimal al vizibilității în clasamentele internaționale ale universităților bazate dominant pe criterii/indicatori academici. 5  dintre acestea intră în categoria Universități românești cu potențial de excelență, vizibile și cu impact internațional, relevă Exercițiul Național de Metaranking Universitar – 2016. Cele 5 universități sunt, în ordinea din clasament: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea Politehnică din București, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și Universitatea de Vest din Timișoara. La ora actuală, în mediul academic românesc sunt active 92 de universități, dintre care 4 în fază de lichidare.

Pe baza unor clasamente internaționale, Raportul grupează universitățile în cinci categorii, „categoria 1” fiind așa:

Categoria 1: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este clasificată în șapte (7) din cele nouă (9) clasamente analizate: în patru (4) din clasamente se află în Clasa 5 (CWTS/CWUR/QS/Scimago), în clasamentul THE se află în Clasa 4, în US-News se află în Clasa 3, iar cea mai bună poziționare o are în clasamentul URAP (în Clasa 2).

Universitatea din București este clasificată în șase (6) din cele nouă (9) clasamente analizate: în patru (4) din clasamente se află în Clasa 5 (CWUR/QS/Scimago/THE), în US-News se află în Clasa 4, iar în URAP în Clasa 2.

Cine nu este familiarizat cu acest sistem va trage concluzia ca avem toate motivele să ne mândrim și să ne batem unii pe alții pe umeri, că doar avem 20 de universități „care trec un prag minimal al vizibilității internaționale”. Ce nu spune raportul, însă, este că toate universitățile din România sunt la coada clasamentelor internaționale, pe locuri în categoria 701+. Raportul zice, de exemplu, că Universitatea din București și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj sunt în clasa 5 în topul QS și că cea din urmă este în clasa 2 în topul URAP. Ce înseamnă însă clasa 2 în URAP? Dar categoria 5 în QS?

Pe website-ul URAP scrie că Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj e pe locul 728 în lume, în vreme ce Universitatea din București, în acelați top, e pe locul 791.

În clasamentul QS, ambele sunt plasate în categoria 701+ .

Dacă nu greșesc, în QS nu mai există categoria 801+ sau 901+. Adică, mai jos de-atât nu se prea poate în acest clasament.

Clasamentul URAP ajunge până la locul 2000 în lume, așa că nu e de mirare că universitățile românești sunt în „clasa 2”, cu locurile ocupate – tot 701+. Totuși, raportul laudă cele două universități, singurele care

Reușesc să obțină o poziționare clară în prima jumătate a unor clasamente internaţionale ale universităţilor, și anume în Clasa 2 (între 21-40% din rangurile din clasamentul URAP).

Nu discut acum despre cum se fac aceste clasamente internaționale, despre ce critici sau laude li se aduc. Sau despre cât de (ne)potrivită este folosirea lor drept criteriu de apreciere a universităților noastre. Acum despre altceva este vorba. Anume, în opinia mea, acest Raport poate induce în eroare pe foarte mulți, inclusiv oameni din sistem, sugerând că unii dintre noi am fi mai buni decât suntem, din punctul de vedere al vizibilității internaționale, firește, că despre asta este vorba în raport. Dacă inducerea în eroare se face cu intenție sau nu, însă, n-aș putea spune…

Mai mult decât atât, pe baza ierarhizării făcute de acest raport, experții care l-au întocmit „recomandă” ca viitoarele bugete să fie distribuite preferențial celor 20 de universități din topul propriu. Iată:

Recomandarea 3: Complementar cu modalitatea clasică de finanţare a universităţilor, trebuie stabilit un fond suplimentar de competitivitate și excelenţă (FCE), care să reprezinte minimum 20% din bugetul public alocat anual învățământului superior. Acest fond (FCE) ar fi menit să susţină diferențiat ca pondere: (1) excelenţa în cercetare din universităţile din Clusterul 1 al Metarankingului Universitar şi (2) competitivitatea în cercetare în toate universitățile vizibile în Metarankingul Universitar (Clusterele 1 şi 2).

Parcă acum lucrurile sunt ceva mai clare, nu?

Care sunt universitățile din „clusterele 1 și 2”? Iată-le:

Clusterul 1 – Universități românești cu potenţial de excelență, vizibile și cu impact internațional:

  • Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea din București, Politehnica din București, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și Universitatea de Vest din Timișoara.

Clusterul 2 – Universități românești vizibile internațional:

  • Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, Universitatea Politehnică din Timișoara, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Transilvania din Brașov, Academia de Studii Economice din București, Universitatea din Craiova, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara, Universitatea din Oradea, Universitatea Ovidius din Constanța, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești.

Foarte interesantă este și lista experților care au întocmit acest raport. Se pare că toți vin de la universități din „clusterele 1 și 2”… Veți spune poate că nu au pus experții o universitate românească într-un clasament internațional sau altul… Iar eu vă voi spune ca pot găsi oricând „criterii obiective” care să-mi susțină o idee, o intenție, un plan, un scop, dacă așa vreau.

Și, oricum, nu pare tocmai în regulă ca arbitrul să fie și jucător, chiar dacă rezultatul este o clasificare atât de… obiectivă.

5 thoughts on “Despre „topul” universităților românești ,,vizibile internațional”, varianta tehnocrată

  1. Și dacă ne luăm după clasamentele acelea, cu România pe 700+, ne înșelăm amarnic.

    În primul rând, o universitate este o instituție de învățământ. Este și de cercetare, dar în principal de învățământ.
    Ca atare, orice clasament care ține seama doar de cercetare, precum URAP, este vicios prin natura lui.

    Apoi, trecând peste educație, considerând că universitatea ar fi ceva doar de cercetare: a lua în considerare numai numărul de citări, precum o face URAP, este mai mult decât mincinos. Este foarte simplu: dacă un articol celebru, cu „jdemii” de citări, ar fi fost publicat într-o revistă românească, ar fi avut doar câteva citări. Calitatea articolului ar fi fost exact aceeași, dar aportul în URAP ar fi fost total diferit. Calitatea este una, iar numărul de citări, cu totul altceva. Nu putem blama o universitate doar pentru că articolele ei nu sunt citate în străinătate. Astfel de clasamente măsoară popularitatea, nu calitatea. Iar dacă lăsăm știința pe baza popularității, Dumnezeu cu mila…

    Calitatea unei universități este dată, „ultimately”, de calitatea absolvenților. Fie în totalitatea lor, fie ca majoritate, fie ca segment superior, fie în vreun alt fel – ideea este de a lua în considerare cât sunt de buni specialiștii pregătiți de acea universitate. Iar universitățile românești, cu 700+ prin clasamente, produc programatori, medici, ingineri, matematicieni etc. foarte buni, la nivelul celor din Occident. Sigur, ei au probleme de atitudini, de comportament, poate nu vorbesc fluent engleza, întârzie și sunt delăsători, deturnează proiecte (dacă ajung în administrația românească); dar ca specialiști sunt buni. Fără să cădem în păcatul idolatrizării unor reușite românești, fără să batem câmpii cu chestiuni gen „a doua limbă la MS este româna”, trebuie să fim conștienți că diferența dintre specialiștii occidentali și cei români este incomparabil mai mică decât cea dintre universitățile occidentale și cele românești, sugerată de clasamente. Cu alte cuvinte, universitățile românești nu sunt atât de slabe pe cât lasă de înțeles URAP & co. Și accentuez: nu vreau să spun că româneștile le-ar fi superioare occidentalelor – nici vorbă!, doar că nu le sunt atât de inferioare, precum o sugerează clasamentele.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s