Răspunsul ICCV la petiţia noastră

Pe 28 mai 2014, împreună cu alţi cercetători din România, am contestat modul în care Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii (ICCV) a considerat de cuviinţă să organizeze un concurs pentru selectarea a 40 de bursieri postdoctorali. Am susţinut că acel concurs fusese aranjat şi am subliniat foarte multe nereguli. Argumentele noastre pot fi citite aici, aici sau aici. Astăzi, 30 iunie 2014, am primit răspunsul de la ICCV.  Îl puteţi vedea aici.

Printre altele, „comisia consideră că nu este de competenţa candidaţilor să propună profesorilor din comisie criterii de selecţie şi evaluare a dosarelor sau a interviurilor candidaţilor participanţi şi nici de a impune notele pentru candidaţi”. Dar când am cerut noi aşa ceva?

Ni se explică mai departe că fiecare dintre cei 10 membri ai comisiei a dat o notă, că apoi au făcut o medie, că membrii comisiei s-au consultat atunci când „au fost diferenţe sensilbile între notări”. Dacă a existat aşa ceva, de ce nu ni s-au arătat, aşa cum foarte mulţi am cerut prin contestaţiile individuale, fişele individuale de evaluare. Tare aş vrea să ştiu şi ei care sunt cele 10 note pe care le-am primit eu de la cei zece evaluatori, cu fiecare dintre cele zece note defalcată în trei, pentru cele trei criterii de evaluare. De ce nu ne arată fişele de evaluare? Pentru că nu le au! În plus, din răspunsul lor nu e clar când s-au dat cele 10 note, în timpul interviului sau după aceea? Şi ce au notat, dosarul sau susţinerea proiectului. Aşa de clară a fost metodologia, că nici acum nu ştim chestiuni atât de simple.

Mai spune acest răspuns că „membrii comisiei nu s-au aflat în conflict de interese”. Dar nu ne spune, de exemplu, de ce componenţa comisiei este şi acum tot secretă. Cât despre conflictul de interese, las pe fiecare să-şi facă o părere. Eu mi-am spus-o deja, de exemplu în acest tabel. Faţă de informaţiile din tabel, ştiu acum în plus că între familia Zamfir şi familia Chipea există şi o relaţie de naşi-fini. Despre secretarul de stat Codrin Scutaru şi despre cum a obţinut el onest o bursă din banii publici pe care îi gestionează au scris alţii, pe larg şi foarte bine. Iar Secretarul de stat Codrin Scutaru a scris cu evlavie despre fostul său coordonator, profesorul universitar doctor Cătălin Zămfir. Am mai aflat şi despre amanţi şi amante, dar în chestiunea asta parcă nu m-aş amesteca…

Aş mai observa că răspunsul este semnat de preşedintele comisiei de contestaţii, dar petiţia noatră nu a fost adresată acestuia, ci directorului ICCV. Aici nu era vorba de o contestaţie. Ca să nu mai spunem, încă o dată, că noi nu ştim cine face parte din comisia de contestaţii, că această informaţie nu este publică.

Petiţia noastră a mai fost depusă la Preşedintele Academiei Române, la FSE şi la AMPOSDRU, de unde nu am primit încă nici un răspuns oficial. Neofocial am aflat că, se pare, Academia Română va răspunde că acest caz nu este de competenţa ei şi că ICCV este singurul responsabil pentru modul în care gestionează proiectul. Să nu fie oare Academia Română sensibilă nici măcar la faptul că, prin asocierea cu ICCV, imaginea îi este grav afectată? Să nu poată Academia Română să ceară ICCV-ului să afişeze măcar componenţa comisiilor de evaluare? Să fie chiar atât de neputincioasă această Academie Română în raport cu institutele subordonate?

Am vorbit la telefon cu cineva de la AMPOSDRU despre cazul ICCV (nu ştiu cu cine că oamenii nu au obiceiul sau bunăvoinţa de a se prezenta). Am aflat că ei au transmit sesizarea noastră la OIPOSDRU, că „e de competenţa OIPOSDRU, iar nu AMPOSDRU”. Am sunat la OIPOSDRU. Doream să-mi confirme primirea sesizării, să-mi dea numărul de înregistrare şi să-mi comunice în cât timp vom primi un răspuns. Am aflat, după îndelungi insistenţe (şi iar nu ştiu cu cine am vorbit), că au primit sesizarea noastră, că i-au dat un număr de înregistrare, că răspunsul va sosi „în 90 de zile”, că sesizarea se afla acum la departamentul juridic de la OIPOSDRU. Pentru că „OIPOSDRU nu are un un serviciu de helpdesk care să răspundă la întrebari şi la telefoane” nu am putut afla care este numărul de înregistrare, de când se numără cele 90 de zile, dacă este vorba de 90 de zile lucrătoare sau calendaristice sau ce face în mod concret departamentul juridic (care este procedura în astfel de cazuri). Le-am transmis toate aceste întrebări şi prin email, dar nu a răspuns încă nimeni şi nici nu cred că va răspunde cineva vreodată. Din câte văd, AMPOSDRU şi OIPOSDRU nu răspund niciodată la emailuri!

De la AMPOSDRU aflasem însă că OIPOSDRU „cere documentaţia de la ICCV”şi decide pe baza acesteia dacă sesizarea noastră este îndreptăţită sau nu. Dacă sesizăm Comisia Europeana (mi se spune la telefon), procedura ar fi aceeaşi: Comisia cere lămuriri de la AMPOSDRU, AMPOSDRU transmite solicitarea mai departe la OIPOSDRU, OIPOSDRU cere documentaţia de la ICCV şi formulează în răspuns, apoi răspunsul face cale întoarsă până la Comisie.

Interesante proceduri, după cum văd. Răspunsul se va baza, se pare, pe ce spune ICCV-ul şi pe documentele lui. Sper că măcar departamentul juridic de la OIPOSDRU va avea ocazia să vadă fişele noastre individuale de evalure, cu note pentru fiecare dintre cele trei criterii de evalure, cu câte zece note pentru fiecare candidat de la fiecare dintre cei zece membri ai comisiei de evaluare.

În răspusul său, ICCV-ul ne mai transmite că „faptul că evaluarea nu s-a desfăşurat conform metodologiei este o presupoziţie injurioasă care nu se bazează pe argumente”. Greşit! Corect ar fi aşa: Faptul că ICCV-ul ne consideră pe toţi nişte imbecili este cel puţin o presupoziţie injurioasă care nu se bazează pe argumente.

6 thoughts on “Răspunsul ICCV la petiţia noastră

  1. Rar, dar foarte rar mi-a fost dat sa citesc un raspuns pozitiv la o chestiune semnalata corect impotriva sistemului. Care sistem a devenit injust din ipoteza, la cat de multe nereguli se intampla mereu.

    De laudat este insa initiativa, dar si initiativa se stinge usor cand ea este intotdeauna urmata de raspunsuri negative. Asta indiferent cat de intemeiate sunt motivele semnalarii problemei.

    • Asa este. Chiar daca nu se va face probabil niciodata dreptate, aceasta initiativa a produs totusi niste efecte importante, cred eu:
      1. A aratat public ce se intampla in sistemul academic si in sistemul POSDRU. Acesta este un exemplu alaturi de multe alte exemple care vorbesc de nepotisme, coruptie si nedreptate in tara asta.
      2. Mi-a dat ocazia sa cunosc cercetatori si oameni pe care altfel nu i-as fi cunoscut probabil niciodata.

  2. Pingback: Ne-a răspuns şi Academia Română la petiţie… | Elena Dragomir

  3. Pingback: Din nou despre ICCV… | Elena Dragomir

  4. Pingback: Ne-a răspuns OIPOSDRU-MEN… | Elena Dragomir

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s