Accesul la Arhivele Istorice. Reacţii

Am primit multe şi interesante reacţii la articolul meu anterior despre accesul cercetătorului la arhivele istorice. Previzibil, majoritatea au venit de la cercetători şi istorici care intră frecvent în diverse arhive. Redau mai jos o sinteză a celor mai des întâlnite păreri  exprimate în cadrul acestor discuţii în legătură cu accesul nostru la arhivele istorice. 

1.      Arhivele Naţionale Istorice Centrale (ANIC) trebuie tratate ca o excepţie. Deşi custodele de la sala de studiu adesea se află în situaţia de a ne transmite că accesul la anumite dosare nu ne este permis, acolo în general se poate efectua cercetare în condiţii corespunzătoare. „O instituţie funcţională”, cu personal „profesionist şi deschis”, „adaptabil la nou”, spun colegii cu care am discutat.

ANIC sunt apreciate în mod deosebit pentru:

–          Numărul mare de colecţii şi fonduri prelucrate şi scoase la cercetare în ultimii ani;

–          Ritmul alert în care continuă să prelucreze şi scoată la cercetare noi şi noi fonduri şi colecţii;

–          Existenţa inventarelor şi a fondurilor şi colecţiilor online;

–          Existenţa celor două zile în care sala de studiu are program de lucru prelugit, pănâ la ora 19;

–          Faptul că sala de studiu este deschisă pe timpul verii;

–          Posibilitatea de a face fotografii cu aparatul foto propriu în schimul unei taxe modeste;

–          Instalaţia de aer condiţionat care face lucrul în arhive pe timpul verii suportabil.

2.      Condiţiile de studiu în diferitele sedii ale arhivelor lasă de multe ori de dorit. Nemulţumirile îmbracă aici multe  variante:

–          De la „sediile care stau să cadă”, la „săli de studiu mici, înghesuite, supraîncălzite vara”, care fie nu au instalaţii de aer condiţionat, fie le au defecte sau pur şi simplu oprite;

–          De le lumina deficitară în sala respectivă, la muzica ce se aduce continuu şi tare din calculatorul unui custode;

–          Personal insuficient, ceea ce obligă pe cercetător să piardă timp preţios până când un custode îi poate răspunde la o întrebare, prelua o comandă, ajuta în orice chestiune;  

–          Faptul că cercetătorul nu poate plăti taxa foto pe loc în sediul arhivelor irită pe foarte mulţi. Într-adevăr, nu cred că ar fi cine ştie ce filozofie dacă am plăti taxa foto la sala de studiu şi ni s-ar elibera în schimb o chitanţă. În felul acesta am scăpa şi noi de statul la cozi pe la poştă sau pe la bănci.

3.      Procedurile greoaie: Aici este vorba iar de AMAE, unde cercetătorii se plâng că trebuie să depună o cerere într-o anumită locaţie, să aştepte aprobarea, iar apoi cercetarea se face în altă locaţie. Mai mult, cererea trebuie să cuprinda exact tema de cercetare, iar dacă custodelui i se pare că dosarul cerut nu are legătură cu tema menţionată în cerere, atunci cercetătorul este poftit să facă altă cerere, să aştepte altă aprobare etc.

(Pentru corectitudine însă, după ştiinţa mea, cererea respectivă poate fi trimisă şi prin poşta clasică sau electronică.)   

www.manager.ro
Sursa foto: http://www.manager.ro

4.      Accesul la documente rămâne în continuare principala sursă de nemulţumire.  Adică cercetătorul nu poate consulta documentele care îl interesază. Iată câteva exemple concrete care mi-au fost semnalate în ultima vreme:

–          Cercetătorul constată că documente la care alţii au sau au avut acces lui îi sunt inaccesibile sub diferite pretexte. Când cineva se încumetă să facă tărăboi şi să întrebe direct „De ce X a citat documentul cutare? El cum de a avut acces şi eu nu?” i se răspunde că X a avut aprobare. Se invocă aşadar art. 20 al Legii Arhivelor care spune ca, pentru cazurile în care nu s-a împlinit termenul de dare în cercetare, documentele pot fi cercetate cu aprobare. În ce condiţii se dă această aproboare însă legea nu mai specifică. Şi aşa, unii au aprobare să vadă anumite documente, iar alţii nu au. Şi totul este cât se poate de legal, fiind vorba de derogări ad personam. O fi legal, însă mie mi se pare tare nedrept şi nedemocratic!      

–          Sunt cazuri incredibile când cercetătorului îi este permis să vadă un document, dar i se pune în vedere că nu poate face referire la el într-o lucrare. Însă, dacă cercetătorul nu poate utiliza informaţia conţinută de document, atunci ce rost mai are să îl laşi să vadă documentul?

–          Mi se plânge o colegă:  „I have frequently been denied all documents containing any sort of “property” information – regardless of the year. This includes documents from the mid-19th century when the region in question was not even part of Romania. How to get around this when it is clearly not legal for archival staff to deny me these documents? I showed them “annex 6” and they called upon some other clause which they said makes all documents containing property information closed to the researcher, apparently forever!”  Documentele respective or fi probabil asimilate datelor personale şi din această cauză se refuza accesul? Oricare ar fi explicaţia, situaţia pare de-a dreptul aberantă!     

–          Mi s-a adus în repetate rânduri la cunoştinţă că, dacă ai norocul să cunoşti un angajat al arhivei şi dispui de ceva parale, poţi să-l „angajezi” să-ţi facă cercetarea, adică să-ţi caute şi fotocopieze documente relevante pentru tema ta de interes. În cazul respectiv nu se mai pune fireşte problema aprobărilor, legilor etc. Despre astfel de situaţii nu ştiu ce să spun… Dacă aşa ceva ar există, aş spune doar că probabil nu s-ar întâmpla dacă personalul din arhive ar avea salarii decente.

Later edit (7 octombrie 2013): Acest articol a fost tradus în limba germană de către Domnul Joachim F. Cotaru şi folosit într-o conferinţă susţinută în cadrul Colocviului despre istoria şi cultura evreiască şi est-europeană, organizat de Facultatea de Istorie a Universităţii Basel împreună cu Centrul pentru Studii Ebraice Basel. http://dg.philhist.unibas.ch/aktuelles/agendaeintrag/article/11274/textlektuere-mit-literaturangaben-zum-kommenden-vortrag-2/

6 thoughts on “Accesul la Arhivele Istorice. Reacţii

  1. Mai sunt tone de probleme în domeniul arhivelor. Atenţia este concentrată asupra Arhivelor Naţionale, unde problemele sunt în mare parte rezolvate. Nimeni nu vorbeşte despre accesul în arhivele Bisericii Ortodoxe Române – care este practic imposibil, la fel şi cu arhivele diverselor ministere. Ce să mai vorbim despre arhivele armatei, care sunt o feudă a cercetătorilor militari, civilii nu prea au ce căuta acolo.

    • Sa vorbim atunci, cat mai multi dintre noi, in cat mai multe medii. Eu asta incerc sa fac. Sa aduc in discutie o problema atat de mare, despre care, sunt de acord, se vorbeste foarte putin spre deloc. Si impreuna sa cerem accesul liber la arhive, dupa doua linii de baza: legislatie coerenta si infrastructura corespunzatoare. Atentia este concentrata pe Arhivele Nationale pentru ca acolo mai putem din cand in cand intra. Pentru restul… se descurca fiecare cum poate si, fireste, nu vrea nimeni sa povesteasca in public cum se descurca.

  2. Personal am toata stima pentru activitatea cat si evocarea situatiilor reale si actuale ale cercetatorului. Cele cateva (putine) articole ale tale pe care le-am citit, mi-au demonstrat logica pertinenta cat si faptul ca exista suficiente piedici in calea accesului si prezentarii de informatii istorice. Toate insa au un scop, un motiv bine determinat, nu e greu de observat ca cei ce lucreaza sinergic pe toate palierele au un scop comun. Piedicile de orice natura, legislative, de conditionare a accesului, conditionare a publicarii informatiilor, degradarea mediului de lucru si altele, sunt abil orchestrate de aceeasi indivizi si slugile lor de a ataca fibra romanismului. Si voi spune clar la cine ma refer, este vorba de …… (cenzurat de Elena Dragomir) ce prin informatiile parvenite si propagate timp de sute si mii de ani, cat si a unui plan facut in trecut, sa paraziteze si sa-si treca in proprietatea lor aproape toata puterea politica, administrativa, si financiara a lumii.
    Nu imi permit sa vorbesc despre “teorii” sau “conspiratii” sau “teorii ale conspiratiei”, ci sunt sunt lesne de verificat si confirmat.
    Acum ca se stie cine se afla in spatele tuturor actiunilor indreptate impotriva noastra, mai ales si pentru faptul ca romanii (in majoritatea lor) sunt ortodocsi, ……… (cenzurat de Elena Dragomir) fiind satanisti declarati, duc la indeplinire ordinele primite ierarhic.

    • Raimond, imi pare rau ca am fost nevoita sa va cenzurez textul prin eliminarea unor sintagme (am luat aceasta decizie pentru a nu va jigni prin a respinge mesajul cu totul), dar va rog sa retineti ca blogul meu personal nu va deveni niciodata un mediu de propagare a discriminarii pe considerente de rasa, religie, etnie sau de orice alta natura. Nimeni nu va putea vreodata sa-si expuna aici teoriile sau convingerile rasiste, xenofobe, homofobe si altele asemenea. Ma intristeaza sa constat ca un om educat (cum reiese din felul ingrijt in care scrieti ca sunteti) poate crede si poate promova asemenea idei si teorii. Dar faptul ca va ascundeti in anonimat ma determina sa cred ca nu este totul pierdut in ceea ce va priveste, ca realizati macar in parte ca nu sunteti pe o cale… fireasca. Va rog sa va abtineti de la a mai comenta in acest registru pe acest blog. Si va multumesc pentru intelegere.

      • Elena
        Imi cer iertare pentru faptul ca am inserat, in textul expus, anumite adevaruri ce pot fi verificate si validate. Intamplator am ajuns pe blogul tau, voi fi rezervat, pe viitor, la a mai expune idei ce pot avea subtext sau chiar conotatii „rasiste, xenofobe, homofobe si altele asemenea”. Fiind blogul tau, este normal sa fie moderat in functie de propriile precepte insusite, ca atare (neavand incotro) trebuie sa fiu de acord si sa respect “regula casei”.
        La randul meu, sa stii ca si eu sunt intristat de faptul ca, respectivele sintagme, le-ai catalogat dupa tiparul “impamantenit” (sic!) de vreo 20 si ceva de ani in tara noastra, fara a reflecta prea mult la caracterul lor “peiorativ”!
        Repet, “inca o data” (sic!), ce am spus mai sus si anume ca, nu imi permit sa vorbesc despre “teorii” sau “conspiratii” sau “teorii ale conspiratiei”, consider ca am ceva informatii si maturitate in gandire incat sa pot argumenta pertinent (daca e cazul) respectivele cuvinte. Dumneavoastra insa “realizati” ( in sfarsit) ca, datorita anumitei educatii si formari intelectuale mult mediatizate in societatea romaneasca, va aflati cu adevarat pe o cale …”fireasca”?
        In articolul “Câteva consideraţii naive despre istorie“, atentia mi-a fost atrasa, de cateva ori, asupra urmatoarele fraze; „cei care nu-şi pot aminti trecutul sunt condamnaţi să îl repete”. (corect!) Acest citat este oarecum reconfortant, căci sugerează că dacă suntem într-adevăr capabili să ne amintim trecutul, atunci nu-i vom mai repeta greşelile.(de ce nu exista “interes” sa ne amintim trecutul? Cumva pentru a nu memora si insusi trasaturile pozitive de caracter cum ar fi “patriotismul”, “nationalismul”, “demnitatea”, “cinstea”, “curajul”, etc.? ) Istoria ar putea aşadar „servi drept ghid (aha, deci “ar putea servi”!) pentru societate către destinul nostru colectiv”(colectiv? Pai nu mai bine … regionalizam acest colectiv sa nu mai fie unit?), după expresia aceluiaşi Theodore S. Hamerow.

        Fiinţele umane sunt fascinate de trecut (asa este, se programeaza gandirea pentru a face fata evenimentelor viitoare) indiferent dacă acesta este relevant sau nu (de asta sunt evocati eroii, se creeaza resorturi interne ce mobilizeaza individul si-i imprima un anumit comportament) pentru problemele unei anumite perioade sau societăţi.

        Numai bine!

  3. Pingback: Arhivele Bisericii Greco-Catolice din România | Elena Dragomir

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s