Accesul arbitrar şi discreţionar la Arhivele Istorice

Accesul la documentele istorice este reglementat prin Legea Arhivelor Naţionale (LAN) Nr. 16/1996 cu modificările ulterioare. Conform Articolului 20 al LAN,

„Documentele care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României pot fi folosite pentru cercetare ştiintifică, rezolvarea unor lucrări administrative, informări, acţiuni educative, elaborarea de publicaţii şi eliberarea de copii, extrase şi certificate.Documentele care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României pot fi consultate, la cerere, de către cetăţeni români şi străini, după 30 de ani de la crearea lor. Pentru documentele la care nu s-a împlinit acest termen, cercetarea se poate face numai cu aprobarea conducerii unitatii creatoare sau deţinătoare (sublinierea mea.)”. 

Articolul 22 stipulează că:

„Documentele a căror cercetare poate afecta interesele naţionale, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, prin datele şi informatiile pe care le conţin, sau cele a căror integritate fizica este în pericol nu se dau in cercetare. Fac parte din aceasta categorie documentele care:

a) privesc siguranţa, integritatea teritorială şi independenţa statului român, potrivit prevederilor constituţionale şi ale legislaţiei în vigoare;

b) pot leza drepturile şi libertăţile individuale ale cetăţeanului;

c) sunt într-o stare necorespunzatoare de conservare, situaţie stabilită de comisia de specialitate şi consemnata într-un proces-verbal;

d) nu sunt prelucrate arhivistic.”

Mai departe o listă precizează când pot fi date în cercetare documentele deţinute (şi prelucrate) de Arhivă:

– documentele medicale, după 100 de ani de la crearea lor;

– registrele de stare civila, după 100 de ani de la crearea lor;

– dosarele personale, după 75 de ani de la crearea lor;

– documentele privind viaţa privată a unei persoane, după 40 de ani de la moartea acesteia;

– documentele referitoare la siguranţa şi integritatea naţională, după 100 de ani de la crearea

lor;

– documentele privind afacerile criminale, după 90 de ani de la crearea lor;

– documentele privind politica externă, după 50 de ani de la crearea lor;

– documente ale societăţilor comerciale cu capital privat, dupa 50 de ani de la crearea lor;

– documentele fiscale, dupa 50 de ani de la creare;

– documentele notariale şi judiciare, după 90 de ani de la crearea lor.

Nu discut acum limitele acestei legi. Nu-mi propun să o laud şi nici să o critic, deşi merită din plin să fie criticată. Nu-mi propun nici să critic personalul care lucrează în arhive. Din contră, în comparaţie cu anii 2004-2007, progresele făcute între timp de către Arhivele Naţionale Istorice Centrale sunt remarcabile şi lăudabile, iar accesul meu, ca cercetător, la documente s-a îmbunătăţit considerabil. ANIC este un caz de arhivă istorică funcţională, cu personal profesionist şi la dispoziţia cercetătorului. De i-ar urma şi alţii exemplul.

Aş vrea să notez însă că legea este şi în acest domeniu, ca în atâtea altele, aplicată arbitrar şi discreţionar. Zic aşa pentru că n-aş vrea să zic „la întâmplare” sau „după bunul plac” al… nu ştiu al cui.  Înainte de a trece la exemple concrete, aş nota însă că nu sunt arhivist, nici jurist, n-am nici pregătirea, nici răbdarea necesare să caut explicaţii şi interpretări teoretice în legi şi regulamente. Eu doar constat ce mi se întâmplă mie.

Exemplul nr. 1:

Arhivele Naţionale Istorice Centrale (ANIC) sunt în general foarte „deschise” şi pun la dispoziţia cercetărilor documente în multe cazuri pană în 1989 sau 1990. Probabil în baza art. 20 al LAN, citat mai sus, când termenul de dare în cercetare nu este îndeplinit, la Arhivele Naţionale toată lumea elaborează o cerere şi în baza acestei cereri toată lumea primeşte aprobare de cercetare. Cel puţin aşa era când am fost eu ultima dată acolo. Sper să nu se răzgândească cineva. La Arhivele MAE însă, situaţia este alta, aşa cum voi arăta mai jos.

Efectuam anul trecut la ANIC o cercetare legată de construirea şi deschiderea Hotelului Intercontinental în Bucureşti. Găsesc în Fondul Ministerului Comerţului Exterior şi cooperării economice internaţionale dosare explicit legate de această problemă. Nu am însă acces la documente. De ce? Sunt secrete. De ce? Nu mi s-a spus. Am bănuit că era vorba despre acea prevedere a legii conform căreia documente ale societăţilor comerciale pot fi date în cercetare la 50 de ani de la crearea lor. M-am resemnat, deşi nu văd cum mai poate fi relevant astăzi un document care ar nota, probabil, profitul făcut de Intercontinental în 1971 sau 1972.

Aş putea accepta că unde-i lege nu-i tocmeală, oricât de rea ar fi legea cu pricina, dacă nu aş observa cum aceeaşi lege nu se mai aplică atunci când este vorba de dosarele personale, de exemplu. Aşa cum am notat deja mai sus, dosarele personale pot fi date în cercetare la 75 de ani de la crearea lor, iar documentele privind viaţa privată a unei persoane la 40 de ani de la moartea acelei persoane.

Însă Arhivele Naţionale pun deja la dispoziţia oricui dosarele personale ale membrilor Uniunii Tineretului Comunist sau dosarele personale ale cadrelor din aparatul de partid şi de stat. Astfel, oricine poate vedea, de exemplu, dosarul personal al Nadiei Comăneci întocmit în anii 1980, aşa cum se poate citi aici (la nr. crt. 893 şi 1117). Potrivit lui Mihai Burcea (care a şi publicat aceste documente online) aceste dosare conţin inclusiv „informaţii confidenţiale despre viaţa personală a [membrilor] familiei Comăneci”.  

Nu discut acum dacă cercetătorii ar trebui sau nu să aibă acces la astfel de materiale. Ca cercetător, eu aş dori în principiu acces la o cât mai largă varietate de documente istorice. Mă întreb doar cum se potriveşte accesul oricui la dosarele personale ale Nadiei Comăneci (sau ale oricui altcuiva) cu prevederile legale. E bine însă ca mi s-a refuzat mie accesul la dosarele create în 1971 privitoare la Intercontinental. Doamne fereşte să fi prejudiciat cercetarea mea afacerile societăţii comericale!      

Exemplul nr. 2:

Deşi la ANIC pot fi studiate dosare privitoare la politica externă a României elaborate inclusiv în 1989, la Arhivele Istorice ale Ministerului Afacerilor Externe (AMAE) acest lucru este aproape imposibil. Acolo, de obicei, custodele sălii de studiu spune că dosarele nu au fost prelucrate, că nu au inventare sau că nu sunt  îndeplinite condiţiile termenelor prevăzute de lege pentru darea documentelor în cercetare (de interes pentru mine este de regulă perioada postbelică). De notat că ambele Arhive funcţionează după aceeaşi lege. 

Mai mult, programul sălii de studiu al AMAE este foarte… neprietenos cu cercetătorul. Oficial sala este deschisă între  orele 9:30 şi 14:30. Dar, de regulă, aştept la intrare ca un milog până după ora 10 ca să vină cineva să mă conducă la sala (regulamentul locului). Apoi în sală aştept zeci de minute până ce îmi sunt aduse dosarele cerute. Pe la ora 13:30 sunt anunţată că ora de închidere se apropie. Ca să nu mai spun că în cea mai mare parte a verii, când mulţi ca mine ar avea mai mult timp pentru cercetare, arhiva este închisă… Se întâmplă să mă duc şi degeaba la Bucureşti, căci odată ajunsă acolo la intrare constat brusc că „astăzi sala este închisă”. Mi s-a îmtâmplat chiar să mi se spună că nu mai au locuri în sala de studiu pentru mine, pentru că locurile au fost „rezervate” de către nu ştiu care institut, ai cărui cercetători însă pot foarte bine să nu vină la cercetare în ciuda „rezervării”. Ba o dată, eu am rămas la uşă, căci „astăzi sale e închisă”, în vreme ce o doamnă de lângă mine a fost graţios invitată în sală.  Dar înţeleg, doamna vorbea franţuzeşte, cum să o refuzi?, venise tocmai de la Paris ca să cerceteze în România. Bine că au primit-o, că iar făceam Occidentului vreo impresie urâtă…

Cel puţin aceasta era situaţia acum vreo doi ani, când exasperată de acest sistem am decis să nu mai merg la AMAE. Dacă între timp s-or fi schimbat lucrurile, atunci mea culpa.

Exemplul nr. 3:

Am avut de curând treabă prin Arhivele Naţionale, Direcţia Municipiului Bucureşti. Nu locuiesc departe de capitală, dar pentru că ţara asta este plină de autostrăzi şi de trenuri decente, de la mine de acasă până în sediul arhivelor fac peste patru ore (şi tot atâtea ca să mă întorc). Odată ajunsă la arhive constat însă că, deşi depozitele sunt în aceeaşi locaţie, nu pot vedea dosare în aceeaşi zi. (Regulamentul, ce să-i faci!) Aşadar, trebuie să las buletinele de comanda şi să revin a doua zi că să văd dosarele. Peste opt ore pierdute pe drum ca să completez cinci bultine de comanda.

Şi când păţeasc eu câte una ca asta, mă gândesc cu recunoştinţă ce bine ca există principiile accesului la arhive, inclusiv abordarea proactivă  şi accesul în condiţii egale.

Exemplul nr. 4:

Istoriografia ultimilor ani este plină de trimiteri la documente la care teoretic nu ar trebui să aibă nimeni acces, dar unii au. Cum? Eu cred ca pe bază de cunoştinţe. Cunoşti pe cine trebuie. Sau cunoşti pe cineva care cunoaşte pe cine trebuie. Sau eşti prieten sau fost coleg cu cineva care cunoaşte pe cine trebuie.  Dar poate că mă înşel. Bogdan Popovici explică foarte convingător că accesul inegal la arhive este cauzat în general de legislaţia confuză din acest domeniu.

În altă ordine de idei, întreba cineva la televizor (nu spun cine că aşa sunt eu din fire pacifistă🙂 ) cum este posibil ca Larry L. Watts, un autor străin adică, să fie primul care va fi scris despre politica externă a României adevăruri pe care istoricii români, de, nici acum nu prea le bunghesc. Hm! Nu aduc acum în discuţie cărţile şi teoria lui Larry Watts (cu care pot fi de acord). Notez însă câteva chestiuni legate de sursele sale româneşti. Potrivit primului volum, Larry Watts a avut acces la documente din Arhiva SRI şi la documente din AMAE create nu numai în anii 1950, dar şi după 1963, documente la care teoretic nu putem avea acces pentru că, nu-i aşa, există Legea 16/1996, cu modificările ulterioare.

Sursa foto: verticalonline.ro

Sursa foto: verticalonline.ro

Închei roasă de invidie că nu am şi eu acces la tot ce mi-ar dori inimioara, dar cu speranţa că va veni o zi în care o lege, inclusiv cea a arhivelor, se va aplica în acelaşi fel pentru toată lumea.

 

Notă:

Tot despre arhive, dar dintr-o altă perspectivă, a scris şi Alexandru Matei

Later edit (7 octombrie 2013): Acest articol a fost tradus în limba germană de către Domnul Joachim F. Cotaru şi folosit într-o conferinţă susţinută în cadrul Colocviului despre istoria şi cultura evreiască şi est-europeană, organizat de Facultatea de Istorie a Universităţii Basel împreună cu Centrul pentru Studii Ebraice Basel. http://dg.philhist.unibas.ch/aktuelles/agendaeintrag/article/11274/textlektuere-mit-literaturangaben-zum-kommenden-vortrag-2/

5 thoughts on “Accesul arbitrar şi discreţionar la Arhivele Istorice

  1. Situația este mult mai proastă la CNSAS. Acolo nu ți se pune la dispoziție nici un fel de inventar,ci ți se aduc dosare după bunul lor plac. Am fost solicitat să scriu pe cerere numele persoanelor condamnate, pentru a mi se aduce dosarele pe tema solicitată (Mișcarea Legionară). Mi s-au adus în bătaie de joc niște dosare irelevante, în timp ce alături se studiau dosarele ”lui Codreanu.” Chiar eram întrebat de un coleg. Dar nu ai citit dosarul personal al lui Codreanu? Ei bine nu, căci din dispoziția conducerii mi se aduceau numai nimicuri.

    • Am fost la CNSAS ca sa vad dosarul unei rude care fusese la canal si apoi urmarit etc. Dupa toata nebunia cu notarii, am lasat o cerere. Au trecut mai multe luni de zile pana am primit prin posta raspunsul ca cererea mea a fost inregistrata si mi se comunica nr. de inregistrare (pe care oricum il aveam de cand lasasem cererea, ca doar nu plecam fara el). Si au mai trecut multe luni pana am primit raspuns, tot prin posta, ca cererea a fost aprobata. Dar atunci eu nu mai eram in tara. Nici in ziua de azi n-am vazut dosarul respectiv. In Arhiva SRI am intrat o data, dupa multe peripetii. Nu cautam chestiuni extraordinare, ci lucruri legate de prinderea pilotilor americani in Romania in 1944. Acolo nu am vazut inventare. Mi-a adus o doamna cateva dosare si m-a informat ca altceva nu mai exista.
      Nu stiu daca va este de folos inventarul pe care CNSAS il are pe site. http://www.cnsas.ro/documente/arhiva/Inventar%20F.D.%20Bucuresti.pdf

  2. Pingback: Accesul la Arhivele Istorice. Reacţii | Elena Dragomir

  3. interesante exemple de… românism! Vorba cântecului: Noi suntem rrrrromâni…..

    Pr.Dr.Dumitru Ichim
    Kitchener, Ontario

    P.S.
    Venind vorba de arhive, uitați-vă și în ale mele. Vreau să zic, de pe BLOG-oslovita mea pagină de poezie. O zi senină!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s