Misiuni de sacrificiu. Grupul 1 Vânătoare în apărarea teritoriului naţional (aprilie-iunie 1944)

Editura Militară propune împătimiţilor cărţilor de aviaţie şi de istorie a celui de-al Doilea Război Modial a doua ediţie, revăzută şi adăugită, a lucrării semnate de Alexandru Armă şi Sorin Turturică – Misiuni de sacrificiu.  Grupul 1 Vânătoare în apărarea teritoriului naţional, aprilie-iunie 1944 (Bucureşti, 2013, 280 de pagini, cu un „Cuvânt-înainte” de Valeriu Avram).

După cum sugerează şi titlul, ,,Misiuni de sacrificiu” este o monografie dedicată Grupului 1 Vânătoare şi misiunilor de luptă pe care acest grup le-a îndeplinit în primăvara şi vara anului 1944, în confruntarea cu aviaţia de luptă anglo-americană. „Misiuni de sacrificiu” reprezintă, din acest punct de vedere, o „premieră pentru istoriografia militară românească”, după cum observă Valeriu Avram în deschiderea volumului.  Continue reading

Aviaţia Română în Războiul pentru Basarabia: Grupul 7 Vânătoare de la Prut la Odessa, iunie-octombrie 1941

Acceptând un ultimatum sovietic, pe 28 iunie 1940, România pierdea Basarabia şi Nordul Bucovinei.  Un an mai târziu, pe 22 iunie 1941, românii se alăturau Germaniei în atacul împotriva Uniunii Sovietice. Teritoriile pierdute sunt rapid recuperate, ofensiva fiind apoi continuată dincolo de Nistru.

Deşi despre participarea României la războiul împotriva Uniunii Sovietice s-a scris foarte mult, o monografie dedicată participării aviaţiei militare române la campania din est din anul 1941 încă nu fusese produsă. Această absenţă din istoria noastră a fost reparată însă de o cartea apărută anul trecut (2012) la Editura Militară din Bucureşti, sub semnătura lui Sorin Turturică, anume Cruciaţi ai înălţimilor. Grupul 7 Vânătoare de la Prut la Odessa, iunie-octombrie 1941 (300 de pagini). Continue reading

Operaţiunea Autonomous. Spionajul britanic în România lui Ion Antonescu

Ivor Porter, Operaţinea Autonomous. În România pe vreme de război,Bucureşti, Humanitas, 2008, 357 de pagini, carte oferită de librăria online Libris.ro.

Operaţiunea Autonomous (sau Operation Autonomous) este numele de cod atribuit unei misiuni britanice de spionaj pe terioriul României celui de-al Doilea Război Mondial. Pe scurt, după o îndelungată pregătire, trei spioni , Alfred de Chastelain, Ivor Porter şi Silviu Meţianu, au fost paraşutaţi în decembrie 1943 în România.  Continue reading

Ei erau curajoşi, ele doar inconştiente

,,Vezi-ţi, domnişoară, de treabă, dacă eşti şcolăriţă 

sau de funcţie, dacă eşti angajată  pe undeva!

O tânără tocmai a fost trimisă la plimbare… Cuvintele de mai sus aparţin unui bărbat politicos, dar cu şcoala vieţii. Îngăduitor, dar exasperat. Şi, sincer, avea dreptate: femeile României interbelice merseseră prea departe cu emanciparea. Doreau, nici mai mult, nici mai puţin, să piloteze avioane sau să sară cu paraşuta. Să facă ceea ce doar unii bărbaţi – cei adevăraţi – îndrăzneau! Desigur, era o diferenţă, clară ca lumina zilei: ei erau curajoşi, ele doar inconştiente.” 

Aşa începe cartea despre care scriu astăzi: Sorin Turturică, „Aviatoarele României. Din înaltul cerului în beciurile Securităţii”, Editura Militară, Bucureşti, 2013, 208 pagini.

Continue reading

Puţină muncă detectivistică: un accident de avion de acum 70 de ani

În aceste zile de început de august 2013 se împlinesc 70 de ani de la moartea prinţului Mihai Basarab  Bibescu Brâncoveanu (1921-1943), pilot în Aviaţia Regală Română.

Împrejurările în care a survenit moartea acestui tânăr prinţ (care avea gradul de sublocotenent)  sunt încă foarte puţin cunoscute . Potrivit lui George Georgescu , Mihai Bibescu Brâncoveanu a murit „într-o misiune de luptă, salvându-şi coechipierii cu preţul vieţii”[1], dar documentele de arhivă  (a se vedea Documentul 1) par să sugereze că a murit într-un accident de avion pe 10 august 1943. Continue reading

Istoria Evreilor din România: o apariţie editorială

Situaţia evreilor din România între anii 1940-1944, Florin C. Stan, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2012, 535 pp

1Sub semnătura lui Floric C. Stan, a apărut recent la Cluj-Napoca o nouă lucrare de sinteză,  vizând istoria evreilor din România în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial şi purtând dedicaţia „acestor evrei, semeni fără apărare, executaţi barbar în vara anului 1941”. Florin C. Stan este cercetător independent al istoriei evreilor din România, lector universitar asociat al Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universităţii „Ovidius” din Constanţa  şi şeful Secţiei de Istorie din cadrul Muzeului Marinei Române.  Continue reading

Cărţi despre Aşii Aviaţiei Române în Al Doilea Război Mondial

Deşi interesul este în continuă creştere, rămân încă puţine monografiile dedicate aşilor aviaţiei române şi aviaţiei române din Al Doilea Război Mondial, în general. Ca şi cum aceasta nu era o problemă destul de mare, adesea astfel de lucrări apar la edituri mici de provincie care fie nu pot, fie nu vor sa-şi promoveze şi vândă cărţile, făcând procurarea/împrumutarea lor aproape imposibilă.  Continue reading